Dragoş Anastasiu: Eu sper că astăzi, după consultări, să se decidă direcţia

Autor: Radu Mocanu Postat la 19 iunie 2025 43 afişări

Dragoş Anastasiu, consilierul preşedintelui Nicuşor Dan, a declarat într-o intervenţie la Digi24 că speră ca astăzi, după consultările partidelor, să se decidă direcţia finală privind noul pachet de măsuri fiscale.

Dragoş Anastasiu: Eu sper că astăzi, după consultări, să se decidă direcţia

În cadrul intervenţiei, Anastasiu a susţinut că pachetul de măsuri fiscale este rezultatul unei negocieri politice, dar că se apropie de o concluzie „Este o negociere politică şi trebuie să avem la final un rezultat. Şi pachetul ăsta, repet, mai avem câteva ore şi vom şti care e rezultatul final”.

Acesta a reiterat că, deşi pe hârtie există diverse opţiuni pentru a aduce bani la buget, precum creşterea impozitului pe venit sau a accizelor, provocarea majoră este să nu "zăpăcim economia". El a menţionat că se caută o balanţă între măsuri, iar încrederea în politicieni este că vor găsi "soluţia bună pentru toată lumea".

Consilierul a confirmat că Nicuşor Dan face "tot ce-i stă în putere să găsească soluţii mai bune decât a creşte TVA-ul", considerând-o „ultima soluţie”.

Acesta a declarat că speră ca pachetul de măsuri să fie gata joi: „Eu sper că astăzi, după consultări, să se decidă în ce direcţie o apucăm”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fiscal,
declaraţii,
COVER STORY. Care sunt atuurile expaţilor români? Vânaţi sau avansaţi, executivii români au împânzit globul. Conduc afaceri de miliarde de euro din fotoliile cele mai înalte pentru pieţe, regiuni sau chiar la nivel global. Cum au ajuns acolo?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.