Două oraşe vecine, reguli total diferite: Cum arată starea de alertă în Brăila versus Galaţi

Autor: Petre Mazilu Postat la 19 mai 2020 851 afişări

Două oraşe vecine, reguli total diferite: Cum arată starea de alertă în Brăila versus Galaţi

Autorităţile gălăţene şi brăilene interpretează diferit o prevedere privind circulaţia persoanelor în timpul stării de alertă. La Brăila, cetăţenii au voie să circule fără declaraţie pe propria răspundere pe o rază de 30 de kilometri în jurul oraşului. La Galaţi, se poate ieşi numai cu declaraţie.

Reprezentanţii Prefecturii Galaţi au răspuns unei întrebări a unei gălăţence care dorea să afle dacă poate circula fără declaraţia pe propria răspundere până într-o localitate aflată la 6 kilometri distanţă de oraş. Ei au spus că este nevoie de document deoarece Galaţiul nu are zonă metropolitană stabilită legal din punct de vedere administrativ.

„Este vorba despre zona metropolitană. Din punct de vedere administrativ Galaţiul nu are zonă metropolitană. Deci dacă doriţi să mergeţi la Smârdan sau orice altă localitate, aveţi nevoie de declaraţie pe proprie răspundere”, au scris reprezentanţii Prefecturii Galaţi, pe Facebook.

Nici în Brăila nu este definită din punct de vedere administrativ o zonă metropolitană. Totuşi, brăilenii au voie să circule pe o rază de 30 de kilometri fără a completa o declaraţie pe propria răspundere.

„Un locuitor din Brăila poate merge pe o rază de 30 de kilometri fără declaraţia pe propria răspundere”, a declarat, pentru MEDIAFAX, prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc.

Articolul care este interpretat diferit de gălăţeni şi de brăileni a fost redactat de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi apare într-o informare a Grupului pentru Comunicare Strategică.

„Cum se defineşte zona metropolitană în interiorul căreia cetăţenii nu au nevoie de declaraţie pe propria răspundere pentru a se deplasa? Sunt considerate ca făcând parte din zona metropolitană localităţile aflate pe o rază de până la 30 de kilometri faţă de principalul oraş (conform art.11 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi). Totodată, se va considera zonă metropolitană Municipiul Bucureşti şi întreg teritoriul judeţului Ilfov”, scrie în informarea făcută de Grupul de Comunicare Strategică.

În ceea ce priveşte zonele metropolitane stabilite prin decizia comunităţilor locale, în România există 22 de astfel de entităţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
brăila,
galaţi,
reguli

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.