Două femei fugite din Arabia Saudită, apel disperat către Google: Cer eliminarea unei aplicaţii/ Ce se află în spatele programului Absher

Postat la 25 aprilie 2019 46 afişări

Wafa şi Maha al-Subaie, care au fugit recent din Arabia Saudită, găsindu-şi refugiu în Georgia, cer companiei Google să elimine din sistemul motorului de căutare o aplicaţie prin intermediul căreia călătoriile în străinătate ale femeilor din Regatul Saudit pot fi monitorizate prin satelit, transmite The Guardian.

Două femei fugite din Arabia Saudită, apel disperat către Google: Cer eliminarea unei aplicaţii/ Ce se află în spatele programului Absher

Cele două surori se află în prezent sub protecţia autorităţilor de la Tbilisi.

 

Cazulor lor a atras atenţia comunităţii internaţionale săptămâna trecută, printr-un cont pe Twitter numit GeorgiaSisters, prin intermediul căruia Wafa (25 de ani) şi Maha (28 de ani) au lansat un apel către ONU pentru a le trimite într-o ţară mai sigură decât Georgia.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
arabia saudita,
eliminare,
femei,
fuga

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.