Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 a fost trimis în judecată/ Procurorul General Augustin Lazăr a prezentat scuze pentru că ancheta a durat aproape 30 de ani

Postat la 08 aprilie 2019 71 afişări

Procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii, a anunţat, luni, procurorul general Augustin Lazăr.

Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 a fost trimis în judecată/ Procurorul General Augustin Lazăr a prezentat scuze pentru că ancheta a durat aproape 30 de ani

„Astăzi secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a inaintat instanţei de judecată rechizitorul în cauza cunoscută generic sub numele de dosarul Revoluţiei. E un moment deosebit pentru justiţia militară şi pentru justiţia română în general. Finalizarea acestei cauze de către colegii nostri reprezintă realizarea unuia dintre cele mai importante obiective pe care mi le-am propus în urmă cu trei ani, soluţionarea dosarelor istorice. Oameni istorici au avu aprecieri in legătură cu momentul decembrie 1989. Astăzi juriştii incheie această provocare, care a pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele din decembrie 89 nu e una instituţională, ci este una individuală", a anunţat, luni, procurorul general.

 

Augustin Lazăr a precizat că dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016, menţionând că pentru întocmirea rechizitoriului au fost administrate probleme obţinute dupa 13 iunie.

 

"Cu toate că în ultima prioadă instituţia a trecut prin momente dificile, echipa de procurori militari a avut capacitatea de a supravieţui, de a se regenera. A reuşit să obţină cooperarea mai multor instituţii ale statului, a fost o noutate în acest domeniu, în arhivele cărora se aflau probleme pertinente. Administrarea cu celeritate a unui probatoriu impresionat în mai puţin de trei ani a fost posibilă şi datorită unei cooperări instituţionale. Prin urmare doresc să mulţumesc MApN pentru identificarea şi punerea la dispoziţie a mai multor documente de arhivă, Senatului României pentru stenograme, CNSAS pentru punerea la dispoziţie a informaţiilor necesare, SRI pentru identificarea, declasificarea şi punerea la dispoziţie a multor documente militare de arhivă, MAI şi STS pentru sprijinul logistic oferit. Informaţii detaliate despre rechizitoriu urmează să primiţi prin intermediul unui comunicat de presă", a completat procurorul general.

 

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.