DOSARUL FRAUDELOR BANCARE - Asociaţia Română a Băncilor: Ancheta DIICOT vizează 0,28% din numărul de unităţi bancare. Pare un fenomen exterior sistemului

Postat la 06 noiembrie 2012 17 afişări

Ancheta DIICOT vizează 0,28% din numărul de sucursale bancare, eventualul prejudiciu echivalează cu 0,04% din creditul neguvernametal, iar faptele verificate par "un fenomen exterior sistemului bancar", susţine Asociaţia Română a Băncilor, punct de vedere exprimat anterior şi de guvernatorul BNR.

"Referitor la acuzaţiile nefondate privind «virusarea sistemului bancar în proporţie de 80%», menţionăm că orice raportare la indicatorii sistemului bancar prezintă un impact de 0,28% după numărul de sucursale din totalul de 5.688 unităţi bancare, la finele lunii iunie 2012, şi de 0,043% după ponderea creditelor potenţial afectate din total credit neguvernamental, care se cifra, în luna septembrie 2012, la 51 miliarde de euro (valoarea totală a prejudiciului potenţial cauzat este estimată la suma de 22 milioane de euro, potrivit DIICOT)", arată ARB, într-un comunicat. Asociaţia apreciază că indiciile făcute publice până prezent "conduc mai degrabă la predominanţa unui fenomen exterior sistemului bancar", astfel că formulări precum "caracatiţa bancară" sunt "forţate şi extrem de periculoase".

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fraude,
banci,
diicot,
ancheta,
ARB
/actualitate/dosarul-fraudelor-bancare-asociatia-romana-a-bancilor-ancheta-diicot-vizeaza-0-28-din-numarul-de-unitati-bancare-pare-un-fenomen-exterior-sistemului-10278206
10278206
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.