Donald Trump a fost pus sub acuzare. El a pledat nevinovat la cele 34 de capete de acuzare. "Este vorba de o persecuţie, nu de o anchetă. Ţara noastră se duce în iad" / Detaliile din spatele cazului şi când ar putea începe procesul

Autor: Gabriel Negreanu, Simona Chirciu Postat la 05 aprilie 2023 37 afişări

UPDATE La scurt timp după ce a fost pus sub acuzare la New York pentru acuzaţii penale, fostul preşedinte Donald Trump a luat cuvântul la Mar-a-Lago, casa sa din Florida. Într-un discurs, el a dat vina pe „conspiraţii” pentru acuzaţiile care i se aduc

UPDATE Avocatul lui Trump a anunţat că va depune o solicitare de îndepartare a procurorului din caz  anchetă selectivă) pe motiv ca procurorul şi-ar fi făcut campanie electorală pentru post anunţând că îl va baga pe Trump la închisoare

UPDATE „În calitate de preşedinte, am dreptul să declasific documentele şi să le iau cu mine”, a declarat Trump

UPDATE  Trump: Nu am crezut niciodată că aşa ceva se poate întâmpla în America

Fostul preşedinte Donald Trump a spus marţi seara că singura crimă pe care a comis-o a fost aceea „de a apăra naţiunea” faţă de „cei care vor să o distrugă”, transmite Reuters.

„Singura crimă pe care am comis-o a fost aceea de a apăra fără teamă naţiunea noastră împotriva celor care caută să o distrugă”, a adăugat el.

UPDATE Trump, primul discurs după punerea sub acuzare: "Ţara noastră se duce în iad"

Donald Trump se adresează sutelor de susţinători de pe proprietatea sa din Florida, după ce a devenit astăzi primul fost preşedinte al SUA care se confruntă cu acuzaţii penale.

În primele sale comentarii, fostul preşedinte, în vârstă de 76 de ani, spune că "nu a crezut niciodată că aşa ceva se poate întâmpla în America".

"Singura crimă pe care am comis-o a fost aceea de a apăra fără teamă naţiunea noastră de cei care încearcă să o distrugă"

Trump a spus despre cazul din New York că "este vorba de o persecuţie, nu de o anchetă".

Trump susţine că acuzaţiile împotriva sa sunt "interferenţe electorale". El spune: "Acest caz fals a fost intentat doar pentru a interfera cu viitoarele alegeri din 2024 şi ar trebui să fie abandonat imediat".

UPDATE Judecătorul a stabilit următorul termen pentru 4 decembrie 2023, iar procesul ar putea începe în ianuarie 2024

UPDATE Cealaltă femeie plătită de Trump ca să tacă este un fost iepuraş Playboy

UPDATE Trump a fost pus sub acuzare. El a pledat nevinovat la toate capetele de acuzare

Donald Trump a fost eliberat după ce procedurilor de identificare şi de prezentare a acuzaţiilor s-au terminat. Următoarea dată a audierii în persoană în cazul fostului preşedinte Donald Trump este stabilită, deocamdată, pentru 4 decembrie, la New York.

Toate acuzaţiile împotriva lui Trump se referă la înregistrări păstrate de Trump Organization, arată rechizitoriul.

"Nu putem şi nu vom normaliza un comportament infracţional grav", spune procurorul Alvin Bragg.

Procurorul districtului Manhattan, Alvin Bragg a organizat o conferinţă de presă pentru a discuta despre cele 34 de acuzaţii formulate împotriva lui Donald Trump.

Bragg a confirmat că Trump se confruntă cu 34 de capete de acuzare pentru falsificarea registrelor de afaceri "cu intenţia de a frauda şi cu intenţia de a ascunde o altă infracţiune".

Unele plăţi aflate în centrul acuzaţiilor lui Trump au venit direct din contul său bancar, spun procurorii

Procurorii din Manhattan spun că au fost tăiate lunar cecuri - inclusiv unele provenind direct din contul bancar al lui Donald Trump - pentru avocatul său de atunci, Michael Cohen. Aceştia susţin că acestea au fost deghizate ca plăţi ale avocatului, când nu erau.

"Fiecare cec a fost procesat de Organizaţia Trump şi fiecare cec a fost deghizat ca plată pentru servicii juridice prestate într-o anumită lună din 2017,", au scris procurorii în expunerea faptelor, care însoţeşte rechizitoriul.

UPDATE Rechizitoriul lui Trump a fost desigilat

Rechizitoriul emis săptămâna trecută de un mare juriu împotriva fostului preşedinte Donald Trump a fost desigilat, potrivit unor surse CNN.

Trump a pledat nevinovat la cele 34 de acuzaţii penale care i se aduc.

UPDATE Trump se află în tribunal pentru a fi informat cu privire la acuzaţiile ce i se aduc

Şedinţa este coordonată de judecătorul Juan Merchan. După ce a fost identificat formal la sediul Parchetului din Manhattan, Trump a ajuns în sala instanţei judiciare, în aceeaşi clădire, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile de către echipa procurorului din Manhattan, Alvin Bragg.

Donald Trump va pleda nevinovat, conform avocaţilor săi. Şedinţa instanţei nu este publică.

Fostul preşedinte american va fi formal în custodia poliţiei până în momentul finalizării procedurilor de identificare şi de prezentare a acuzaţiilor.

"Pare atât de ireal, mă vor aresta. Nu îmi vine să cred că acest lucru se întâmplă în America. Să facem America Măreaţă din Nou!", a transmis Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social cu puţin timp înainte de prezentarea la sediul Parchetului din Manhattan.

Donald Trump a fost pus sub acuzare, săptămâna trecută, de o instanţă judiciară din oraşul New York într-un caz privind plăţi ilegale făcute în campania electorală din 2016. Unul dintre avocaţii lui Donald Trump a anunţat că a fost înştiinţat despre decizia de inculpare luată de juriul unei instanţe judiciare din Manhattan la cererea procurorului Alvin Bragg. Acuzaţiile nu au fost făcute publice, dar, conform unor surse, vizează presupusa furnizare de informaţii false despre plăţi ilegale efectuate în campania electorală din 2016 către o femeie care pretindea că a avut o relaţie cu Donald Trump.

Foto: Mediafax Foto/ AP

UPDATE Trump a fost arestat înainte de punerea sub acuzare. El urmează să fie amprentat şi va pleda nevinovat

Fostul preşedinte american Donald Trump s-a prezentat, marţi după-amiază, la Parchetul din Manhattan, în New York, şi urmează să fie identificat formal înainte de a compărea în instanţă pentru a i se prezenta acuzaţiile.

Donald Trump a salutat jurnaliştii şi simpatizanţii adunaţi la intrarea în sediul Biroului procurorului din Manhattan şi a intrat în clădire, conform cotidianului The New York Post. Fostul preşedinte american va fi formal în custodia poliţiei până în momentul finalizării procedurilor de identificare şi de prezentare a acuzaţiilor.

Donald Trump este însoţit de agenţi ai Serviciului de protecţie Secret Service şi de avocaţi. Fostul preşedinte al SUA va fi identificat formal de anchetatori, inclusiv prin prelevarea amprentelor.

Ulterior, va fi condus în sala de judecată, aflată în aceeaşi clădire, şi îi vor fi prezentate oficial acuzaţiile.

"Pare atât de ireal, mă vor aresta. Nu îmi vine să cred că acest lucru se întâmplă în America. Să facem America Măreaţă din Nou!", a transmis Donald Trump într-un mesaj postat pe platforma Truth Social cu puţin timp înainte de prezentarea la sediul Parchetului din Manhattan.

Trump nu va fi încătuşat în urma arestării sale şi este de aşteptat să fie eliberat după ce i se vor aduce la cunoştinţă acuzaţiile.

UPDATE Donald Trump a părăsit marţi Trump Tower şi se îndrepta spre un tribunal din Manhattan, unde se va predea autorităţilor.

Înregistrarea şi punerea sub acuzare vor avea loc în următoarele ore. Lui Trump i se vor lua amprente, va afla acuzaţiile care i se aduc şi va pleda, aşa cum era de aşteptat, nevinovat.  Există şi posibilitatea să i se facă o poză - denumită în SUA "mug shot". Evenimentele din sala de judecată nu vor fi trasmise live, după ce cererea a fost respinsă de judecătorul Juan Merchan. Trump va deveni primul fost preşedinte care se va confrunta cu acuzaţii penale

Avocatul lui Trump, Joe Tacopina, a declarat marţi că Trump nu va pleda vinovat, chiar dacă acest lucru ar putea rezolva cazul. El a spus că nu crede că acest caz va ajunge vreodată în faţa unui juriu.

"Cred că va exista o procesare tipică, care nu durează mult, 20-30 de minute. Nu vor fi cătuşe", a declarat Tacopina pentru emisiunea "Good Morning America" de la ABC.

Uite ce trebuie să ştii despre procedurile judiciare – şi ce se va întâmpla în continuare, conform Washington Post.

  • În jurul orei 21.15, Donald Trump se va preda în biroul procurorului districtual din Manhattan.

  • Donald Trump va fi amprentat, i se vor lua probe ADN. Nu va fi încătuşat, nu este sigur dacă i se va lua un mug-shot.

  • Trump va urca la etajul 15 în clădirea în care se află şi Curtea Supremă din Manhattan pentru a-i fi prezentate oficial acuzaţiile penale şi în care judecătorul Curţii Supreme Juan Merchan îl va inculpa oficial.

  • Donald Trump îşi va susţine nevinovăţia în faţa judecătorului Merchan.

  • Trump va fi liber să plece la Mar a Lago pentru a-şi susţine conferinţa de presă.

  • Judecătorul Merchan va decide dacă Trump va avea o serie de interdicţii în acest caz.

  • Judecătorul Merchan va desigila rechizitoriul la adresa lui Trump.

  • Judecătorul Merchan va stabili un program pentru paşii următori din procesul preliminar care va avea loc.

De ce este acuzat Trump:

  • Stormy Daniels spune că a avut o aventură cu Trump în 2006, lucru pe care acesta l-a negat întotdeauna

  • În 2016, ea a încercat să vândă presei versiunea ei despre cele întâmplate. Avocatul lui Trump, Michael Cohen, i-a plătit 130.000 de dolari pentru a păstra tăcerea. Acest tip de plată se numeşte "hush money"

  • Nu este ilegală, dar ceea ce l-a băgat pe Trump în bucluc este modul în care acea plată a fost înregistrată în conturile sale. El este acuzat că şi-a falsificat registrele de afaceri, spunând că plata era pentru taxe legale

  • Întrucât s-a întâmplat chiar înainte ca americanii să voteze, este posibil să încalce şi legile privind plăţile care ajută o campanie electorală

  • Va avea loc acum un proces în care Trump îşi va prezenta argumentele. El a negat orice abatere

  • Dacă va fi găsit vinovat, cel mai probabil va primi o amendă, dar există şi o şansă să fie trimis la închisoare

  • În ceea ce priveşte campania sa electorală, nu există nimic în Constituţia SUA care să îl împiedice pe Trump să îşi continue campania pentru a deveni din nou preşedinte, acum că a fost acuzat

Acuzaţiile complete formulate de procurorii americani vor fi cunoscute abia după ce îi vor fi aduse la cunoştinţă lui Donald Trump.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.