Loviturile aeriene lansate sâmbătă de Statele Unite, în coordonare cu Israelul, asupra Teheranului marchează un moment de cotitură pentru preşedintele american Donald Trump, care pariază că o escaladare militară externă îi va consolida poziţia politică internă într-un moment de vulnerabilitate.

Decizia vine în contradicţie cu promisiunile sale din campanie de a evita implicarea SUA în noi conflicte externe. Potrivit mediatorilor arabi, negocierile privind programul nuclear iranian înregistraseră progrese notabile, în timp ce sondajele recente indică faptul că majoritatea americanilor se opun unei noi intervenţii militare în Orientul Mijlociu.

Mişcarea survine la mai puţin de două luni după ce administraţia Trump a ordonat un raid militar de amploare în Venezuela, semnalând o schimbare de paradigmă în al doilea mandat, cu accent mai puternic pe intervenţionism extern.

Loviturile asupra Iranului reprezintă cel mai mare risc asumat până acum de liderul de la Casa Albă. Rata de aprobare a preşedintelui a scăzut considerabil în ultimele săptămâni, iar sondajele arată că electoratul percepe o concentrare excesivă pe politica externă, în detrimentul problemelor economice interne – inflaţie, costul vieţii şi accesibilitatea locuinţelor.

Prognozele politice sugerează că Partidul Republican ar putea pierde controlul Camerei Reprezentanţilor la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie, în timp ce rezultatul din Senat rămâne incert.

De la revenirea lui Trump la Casa Albă, SUA au efectuat bombardamente în cel puţin şapte ţări, însă operaţiunea împotriva Iranului este de departe cea mai semnificativă. Aceasta îi leagă şi mai strâns destinul politic de evoluţii externe imprevizibile şi greu de controlat.

Istoria arată că războaiele pot redefini mandate prezidenţiale în moduri neanticipate. Războiul din Vietnam a marcat profund administraţia lui Lyndon B. Johnson, în timp ce conflictul din Irak a devenit definitoriu pentru mandatul lui George W. Bush.

Chiar şi victoriile rapide nu garantează salvarea politică. Deşi tatăl său a obţinut un succes militar rapid în Războiul din Golf din 1991, George H. W. Bush a pierdut ulterior alegerile, pe fondul preocupărilor alegătorilor legate de economie.

În mod ironic, înainte de a ajunge la Casa Albă, Trump însuşi sugera că un preşedinte ar putea declanşa un conflict cu Iranul pentru a-şi salva mandatul. În 2011, el afirma pe Twitter că Barack Obama ar putea începe un război cu Iranul pentru a fi reales, reiterând ideea în mai multe rânduri în anii următori.

Dincolo de implicaţiile geopolitice, pieţele financiare se pregătesc pentru reacţii imediate. Preţul petrolului, deja în creştere cu aproape 20% de la începutul anului, pe fondul tensiunilor SUA-Iran, ar putea înregistra noi salturi la redeschiderea burselor asiatice.

O eventuală scumpire a ţiţeiului ar însemna preţuri mai mari la benzină pentru consumatorii americani, amplificând presiunile inflaţioniste – exact într-un moment în care administraţia este criticată pentru gestionarea economiei.

Vicepreşedintele JD Vance, anterior un critic vocal al războaielor externe, a respins ideea unui conflict de durată în Orientul Mijlociu, afirmând că nu există riscul unui război prelungit „fără un final clar”.

Preşedintele Trump a admis că operaţiunea militară ar putea avea costuri umane: „Vieţile unor eroi americani curajoşi pot fi pierdute”, a declarat acesta.

Pentru pieţe şi pentru economie, miza este dublă: volatilitate crescută pe bursele internaţionale, presiuni asupra preţului petrolului şi riscuri suplimentare pentru inflaţie. Pentru scena politică americană, conflictul ar putea deveni factorul decisiv care va influenţa alegerile de la jumătatea mandatului şi viitorul agendei MAGA.

Într-un context economic fragil şi cu o opinie publică divizată, pariul geopolitic al lui Donald Trump riscă să redefinească atât traiectoria politicii externe americane, cât şi echilibrul de putere de la Washington.