Doliu în familia regală britanică: prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a murit
Prinţul Philip, tovarăşul de-o viaţă al reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a, a murit la vârsta de 99 de ani, a anunţat Palatul Buckingham, potrivit CNN.
Ducele fusese internat la spitalul londonez King Edward VII pe 17 februarie după ce a anunţat că se simte rău. Reprezentanţii Casei Regale au confirmat ulterior că era tratat pentru o infecţie. La 1 martie, a fost transferat la Spitalul Sf. Bartolomeu, tot în Londra, unde medicii au continuat să trateze infecţia şi să efectueze teste pentru o afecţiune cardiacă preexistentă. După o intervenţie chirurgicală la inimă, ducele a fost externat din spital la mijlocul lunii martie.
Philip, cunoscut şi sub titlul său oficial de Duce de Edinburgh, a fost cel mai longeviv consort britanic. S-a căsătorit cu Regina Elisabeta în 1947, într-o ceremonie ţinută la catedrala Westminster, pe când aceasta deţinea doar titlul de prinţesă. Cuplul regal a avut patru copii: Charles, Anne, Andrew şi Edward.
Prinţul s-a născut pe insula grecească Corfu pe 10 iunie 1921, în timpul războiului greco-turc, fiind cel mai mic copil şi unicul fiu al Prinţului Andrei al Greciei şi Danemarcei şi al prinţesei Alice de Battenberg. În Anglia a venit la vârsta de 7 ani, alături de familia sa, care părăsise Grecia în urma unei revolte urmată de abdicarea forţată a regelui Constantin I al Greciei.
După ce şi-a format educaţia în Marea Britanie, Franţa şi Germania, el a devenit ofiţer naval, fiind decorat pentru serviciul adus în timpul celui de-al doilea război mondial.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













