Doi soţi şi-au făcut o afacere şi vor să se îmbogăţească din nunţile altora

Autor: Ioana Matei Postat la 17 noiembrie 2015 1809 afişări

Doi soţi şi-au făcut o afacere şi vor să se îmbogăţească din nunţile altora

Carmen şi Nicu Mogoş (30 de ani) au lansat la începutul anului magazinul online bowsandpies.ro în care vând accesorii de petrecere originale, o parte dintre acestea fiind achiziţionate de la furnizori, iar restul fiind produse proprii. Soţii Mogoş şi-au creat astfel propria nişă, cei doi poziţionându-se pe piaţă ca furnizori de servicii de personalizare şi creaţie pentru produsele solicitate, precum şi servicii de închiriere de produse pentru decorul foto, candy bar etc.

Investiţia iniţială în afacere a fost de aproximativ 3.000 de euro, cea mai mare parte a acesteia fiind direcţionată spre achiziţionarea stocurilor de produse pentru vânzare şi închiriat, partea de management şi grafică necesare fiind realizate de cei doi soţi. Ulterior, toate câştigurile au fost reinvestite în creşterea companiei şi în diversificarea produselor comercializate. ”Investiţiile noastre în business au crescut la începutul acestui an, fiind dirijate către publicitatea online, diversificarea categoriilor de produse şi către găsirea unor noi furnizori pentru producţia şi achiziţionarea materialelor”, spun soţii Mogoş.

În prezent, în magazinul online sunt listate aproximativ 250 de produse, iar la această listă se adaugă produsele personalizate sau create special pentru un anumit eveniment. ”Până în acest moment am creat peste 100 de modele de copăcei cu amprente (fingerprint tree) şi peste 500 de modele de recuzită”, explică antreprenorii. De la începutul anului, ei au ajuns la 500 de clienţi.

Carmen Mogoş a fost mai întâi economist, apoi a lucrat în domeniul cercetării de piaţă, ca să realizeze într-un final că este pasionată de grafică, domeniu în care a lucrat în ultimii patru ani. Nicu Mogoş a lucrat în jurnalism, relaţii publice, marketing, iar de şapte ani lucrează în management şi comerţ, în prezent împărţindu-şi timpul între responsabilităţile de angajat şi antreprenoriat.

Ideea unei astfel de afaceri a venit în momentul în care, în urmă cu doi ani, s-au ocupat de organizarea propriei nunţi.

”Am căutat pentru nunta noastră decoruri şi accesorii pentru petrecere în aer liber aşa cum vedeam pe site-urile din Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii şi nu am reuşit să găsim ce ne doream în România. Am fost  nevoiţi să apelăm la piaţa externă sau să ni le producem singuri. De aici a plecat şi ideea noastră de business”.

În ce priveşte preţurile produselor comercializate, acestea variază în funcţie de produse: spre exemplu, formele de cupcakes cu diferite modele şi baloanele din latex uriaşe costă 10 lei, copăcelul cu amprente 150 de lei, închirierea unui birou vintage, 125 de lei, la care se adaugă preţul garanţiei de 100 de lei, închirierea unui dispenser pentru băuturi răcoritoare costă 100 de lei, iar preţul garanţiei este tot de 100 de lei.

Cei doi antreprenori spun că au decis să se axeze exclusiv pe online pentru comercializarea produselor, dat fiind faptul că publicul ţintă este preponderant tânăr şi are acces la mijloace modern de comunicare şi comerţ. În plus, mulţi dintre clienţii lor sunt din afara Bucureştiului, iar ca şi costuri, online-ul le-a oferit posibilitatea de a începe repede şi cu un buget relativ mic.

În ce priveşte nunţile ideale, acestea au o cu totul altă imaginea în viziunea noii generaţii. Persoanele cărora se adresează au acces la informaţi de la nunţile şi evenimentele din străinătate, unde există spre exemplu accesorii precum baloanele gigant, accesorii retro şi romantice, recuzită de forma unor ochelari, buze, mustăţi, decoruri foto.

”Trendul este foarte clar orientat către outdoor şi tot mai multe restaurante din România încearcă să ofere posibilitatea unor spaţii exterioare oricât de mici”, spun ei. În cadrul acestor spaţii, intervin cei doi antreprenori cu accesoriile lor pentru vânzare şi închiriat: şiraguri de becuri, dispensere pentru limonadă, accesorii de candybar, baloane uriaşe, etc. 

Carmen şi Nicu Mogoş spun  că paşii următori în dezvoltarea afacerii vor fi direcţionaţi spre crearea de noi produse. La începutul anului viitor, vor să lanseze un proiect pe partea de grafică prin care vor să creeze o nouă nişă, ce va avea ca ţintă clienţii din zona de business.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/doi-soti-si-au-facut-o-afacere-si-vor-sa-se-imbogateasca-din-nuntile-altora-14888576
14888576
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.