Doi fraţi au clădit un imperiu plecând de la un împrumut mai mic de 400 de dolari. Acum sunt miliardari în dolari

Postat la 19 august 2017 1356 afişări

Doi fraţi au clădit un imperiu plecând de la un împrumut mai mic de 400 de dolari. Acum sunt miliardari în dolari

Doi fraţi indieni sunt cei mai nou intraţi în clubul miliardarilor. Pe vremea când abia împinise 16 ani, Divyank Turakhia deja fondase o firmă în domeniul tehnologiei, împreună cu fratele său, Bhavin Turakhia, mai mare cu numai doi ani, relatează Quartz.

În 1998, când internetul era la primii paşi în India, cei doi fraţi, care se recomandau drept “tocilarii tech”, au luat cu împrumut 25.000 de rupii (circa 372 de dolari) de la tatăl lor, contabil de profesie, pentru a înfiinţa o companie care avea ca activitate crearea de nume de domenii. De-a lungul celor două decenii care au urmat, cei doi au construit un imperiu, Directi ajungând la rulaje de 1,4 miliarde de dolari; grupul reuneşte companii cu activităţii în domenii diverse, între care se numără servicii de plată în mediul virtual, aplicaţii de mesagerie, tehnologie de advertising.

Pe 22 august, cei doi fraţi şi-au mai adăugat o victorie în palmaresul personal. La o vârstă de până în 40 de ani, cei doi fraţi indieni sunt cei mai proaspeţi membri ai clubului select al miliardarilor la nivelul globului. Pe 21 august au vândut una dintre companiile pe care le-au înfiinţat Media.ner, care dezvoltă produse pentru companiile de publicitate, unui consorţiu de investitori chinezi, pentru suma de 900 de milioane de dolari. Tranzacţia a fost a treia ca valoare în domeniul tehnologiei pentru advertiseri.

“Cele două exituri ale noastre de până acum au depăşit, cumulat, valoarea de un miliard”, spune Divyank Turakhia. În 2014 cei doi fraţi au vândut o parte din Directi către Endurance International Group, pentru 160 de milioane de dolari. “De aceea probabil suntem numiţi nou intraţi în clubul miliardarilor, adaugă tot el”.

Fondată în 2010, de Divyank Turakhia, Media.net este printre cele mai mari cinci companii din domeniul tehnologiei pentru advertising, la nivel global. Compania a devenit partener al Yahoo, afacerea fiind similară cu Google Adsense. În 2015, Media.net a avut venituri de 232 milioane de dolari. 90% din încasări se datorează pieţei din SUA, 5% clienţilor din UK şi Canada, iar diferenţa de 5% sunt încasări din restul lumii.

Divyank şi Bhavin au început afacerea ce avea să devină un imperiu lucrând în camera din casa părintească, în Andheri, o suburbie a Mumbai-ului.

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Universitatea Babeş-Bolyai a cumpărat cu 40 mil. lei hotelul Opera Plaza din Cluj-Napoca. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Ioana Răduca, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.