DOCUMENT. Legea stării de alertă a fost publicată de Camera Deputaţilor. Ce trebuie să ştii

Postat la 14 mai 2020 191 afişări

DOCUMENT. Legea stării de alertă a fost publicată de Camera Deputaţilor. Ce trebuie să ştii

Legea privind starea de alertă a fost publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor

Legea intră în vigoare cel mai devreme luni, după parcurgerea paşilor proceduriali, la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial

Rişti amenzi între 500 şi 15.000 de lei pentru nerespectarea legiiDocumentul oficial este la finalul articolului

Forma finală a legii privind starea de alertă a fost publicată pe siteul Camerei Deputaţilor.

Astfel, sunt impuse restricţii şi măsuri în privinţa transportului aerian, naval şi terestru. Măsurile sunt stabilite de Comitetul naţional pentru situaţii de urgenţă. În privinţa transportului aerian, autorităţile pot impune restricţii privind igiena şi dezinfecţia suprafeţelor. Asta e valabil şi pentru trenuri.

Starea de alertă aduce şi alte noi reguli, una dintre acestea este purtarea măştii în spaţiile publice, se arată în proiectul de lege. Pe toată durata stării de alertă, esti obligat să porţi mască în spaţiile publice închise, în magazine, în metrou, autobuz şi alte mijloace de transport în comun. Nu sunt exceptate nici gările, autogările, aeroportul.

În timpul stării de alertă se poate suspenda activitatea restaurantelor, a hotelurilor, teraselor. În schimb, la terase pot fi servite băuturi şi mâncare dacă sunt respectate regulile de protecţie sanitară.

În varianta aprobată de Comisia Juridică apărea un paragraf potrivit cărora românii care intră în ţară sunt scutiţi de autoizolare şi de carantină instituţionalizată dacă prezintă un certificat emis de medic care să spună că este negativ la Covid-19. în legea publicată acest articol nu mai apare.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
publicare,
alerta,
lege

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.