Comisia Europeană va solicita resurse suplimentare pentru bugetul multianual al Uniunii Europene

Autor: Mihai Draghici Postat la 14 mai 2020 3 afişări

Comisia Europeană le va cere statelor membre să aloce resurse suplimentare pentru bugetul multianual al Uniunii Europene, în scopul facilitării relansării economice după pandemie, afirmă Ursula von der Leyen, preşedintele Executivului UE, citată de agenţia Reuters.

Comisia Europeană va prezenta pe 20 mai o nouă propunere privind bugetul Uniunii Europene destinat perioadei 2021-2027, precum şi un plan de relansare economică după criza pandemiei.

"Împreună cu viitorul Cadru Financiar Multianual", planul de relansare "va fi răspunsul ambiţios de care are nevoie Europa. Un răspuns care va include noi resurse proprii de care avem nevoie în bugetul nostru", a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, într-un discurs rostit în Parlamentul European, conform agenţiei Reuters.

Uniunea Europeană analizează modalităţi de stimulare a economiei după criza generată de pandemie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ue,
buget,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.