Direcţia de Sănătate Publică Cluj anunţă, vineri, că un al doilea caz de lepră a fost confirmat

Autor: Diana Nunut Postat la 12 decembrie 2025 13 afişări

Direcţia de Sănătate Publică Cluj anunţă, vineri, că un al doilea caz de lepră a fost confirmat

Direcţia de Sănătate Publică Cluj anunţă, vineri, că un al doilea caz de lepră a fost confirmat. Anunţul vine după ce joi, 11 decembrie, a fost confirmat primul caz după 44 de ani.

„În data de 11.12.2025 a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), şi astăzi, 12.12.2025, a fost confirmat al doilea caz de lepră, şi alte două cazuri sunt în curs de evaluare clinică şi microbiologică, în baza leziunilor cutanate şi a criteriilor epidemiologice. Toate cele patru persoane sunt de sex feminin, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca. Primele două paciente, în vârstă de 21 şi 25 de ani, s-au prezentat la SCJU Cluj pe 26 noiembrie 2025”, anunţă DSP Cluj.

Instituţia mai anunţă că pentru cazurile confirmate a fost început tratamentul specific OMS pentru lepră. În conformitate cu protocoalele internaţionale, după iniţierea tratamentului, riscul de transmitere scade până la dispariţie.

Au fost luate mai multe măsuri epidemiologice. DSP Cluj a dispus măsuri ferme pentru limitarea oricărui risc: dezinfecţie cu ozon în toate spaţiile utilizate; verificarea vestiarelor şi a spaţiilor de depozitare individuală; intensificarea procedurilor de igienizare cu biocide avizate; programarea angajaţilor la control medical în Medicina Muncii; extinderea anchetei epidemiologice.



DSP Cluj mai menţionează că în prezent, riscul pentru populaţia generală rămâne scăzut.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dsp,
cluj napoca,
lepră

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.