Dezvoltatorul local de jocuri video Amber ajunge la o evaluare de 190 mil. dolari după ce a atras o investiţie de 20 mil. dolari din partea Emona Capital, firmă de investiţii din Londra. Fondurile merg în dezvoltarea infrastructurii şi extinderea businessului la nivel global

Autor: Cristina Bellu Postat la 03 octombrie 2022 40 afişări

Dezvoltatorul local de jocuri video Amber ajunge la o evaluare de 190 mil. dolari după ce a atras o investiţie de 20 mil. dolari din partea Emona Capital, firmă de investiţii din Londra. Fondurile merg în dezvoltarea infrastructurii şi extinderea businessului la nivel global

Amber Studio, dezvoltator român de jocuri video, anunţă că un fond consiliat de Emona Capital LLP („Emona Capital” sau „Emona”), o firmă de investiţii din Londra, a decis să investească până la 20 de milioane de dolari în companie, la o evaluare post-investiţie de 190 de milioane de dolari în vederea accelerării dezvoltării globale a businessului prin realizarea de tranzacţii de tip M&A.

O parte din fonduri vor fi, de asemenea, investite în infrastructura internă a Amber pentru a susţine expansiunea organică rapidă.

În urma tranzacţiei, Dominik Dolenec, Managing Partner al Emona Capital, va deveni membru al Consiliului de Administraţie al Amber.

„Emona Capital are o experienţă confirmată pe pieţele emergente, care se potriveşte viziunii noastre cu privire la expansiune şi suntem încrezători că va contribui la realizarea planurilor în această direcţie”, spune Jaime Giné, CEO Amber.

Înfiinţată în 2013 în Bucureşti, Amber este o agenţie creativă structurată ca o reţea de studiouri cu specializări diferite, oferind o gamă largă de soluţii de dezvoltare de jocuri video, inclusiv livrarea de produse complete, co-dezvoltare, conversie de platforme, operaţiuni live şi servicii-suport. Compania are aproximativ 1.200 de angajaţi care lucrează în birourile din Bucureşti, Botoşani, Guadalajara, Montreal, Kiev, Varşovia, San Francisco şi Los Angeles.

„Credem că viitorul industriei jocurilor video este unul de succes şi că Amber se află într-o poziţie unică pentru a beneficia de tendinţele la scară largă ale pieţei, datorită portofoliului solid de clienţi, amplorii şi profunzimii capabilităţilor sale, precum şi datorită culturii remarcabile din cadrul Companiei,” a adăugat Dominik Dolenec, Managing Partner al Emona Capital.

Investiţia de la Emona Capital, împreună cu profiturile proprii ale Amber, va finanţa fuziunile, achiziţiile şi preluările de studiouri din întreaga lume, care vor completa reţeaua existentă de studiouri a Amber şi vor asigura prezenţa acesteia pe pieţele emergente cu potenţial ridicat de creştere. În plus, pe lângă expansiunea companiei în noi arii geografice, Amber vizează extinderea gamei de servicii oferite şi introducerea de noi specializări în genurile de jocuri.

„Acesta este începutul unui nou capitol din istoria Amber, unul în care ne vom extinde reţeaua de studiouri pentru a acoperi toate genurile şi platformele, consolidând în acelaşi timp capabilităţile studioului nostru la nivel de servicii. La această scară mai largă, vom putea realiza implementarea viziunii noastre de a îmbunătăţi ecosistemele de dezvoltare a jocurilor din întreaga lume prin investiţii în comunitate şi inovare.”, spune Mihai Pohonţu, preşedintele Amber.

În ultimii cinci ani, veniturile Amber au înregistrat o rată de creştere anuală compusă de peste 50%. În 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri record de 30 de milioane de dolari, o creştere cu 56% faţă de anul precedent. Aproximativ 70% din venituri au fost generate de proiectele de dezvoltare de jocuri, în timp ce restul au reprezentat venituri provenite din servicii de asistenţă pentru dezvoltare, inclusiv asigurarea calităţii, servicii suport pentru clienţi şi localizare. Compania colaborează cu branduri globale, precum Amazon, Disney, NBC Universal, Paradox Interactive, Rovio, That Game Company, N3twork şi altele.

Tranzacţia a fost facilitată de firmele de avocatură Filip & Company, care a asistat Amber, respectiv Wolf Theiss România, Goodwin Procter LLP şi Haynes Boone LLP, care au asistat Emona Capital.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.