DESZĂPEZIREA ROMÂNIEI- o afacere de 70 sau 100 mil. euro? Reprezentant CNADNR, despre “regii asfaltului”: “Dacă îi mai înjuraţi mult, o să dăm noi la lopată zăpada”

Postat la 31 octombrie 2012 7 afişări

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) nu a putut confirma pentru gândul scăderea cu 30%, comparativ cu anul trecut, a costurilor cu deszăpezirea drumurilor naţionale şi a autostrăzilor, aşa cum a fost anunţată, la finele săptămânii trecute, la videoconferinţa Executivului cu prefecţii.

"Nu vă pot spune la ce s-a făcut referire la Guvern. Valoarea estimată contractelor poate scădea în timpul licitaţiilor. Până în prezent nu a fost semnat nici un contract pentru deszăpezire, chiar dacă unele au fost atribuite. După licitaţii există o perioadă de 10 zile în care pot fi depuse contestaţii, şi abia ulterior vor putea fi anunţate şi sumele finale ale contractelor, rezultate în urma licitaţiilor", au explicat pentru gândul reprezentanţi din CNADNR.

Amintim că vineri, la Guvern, în timp ce ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, prezenta stadiul licitaţiilor pentru deszăpezire - câte au fost licitate, câte sunt în curs de semnare - , premierul l-a întrerupt: "Domnule ministru, asta, cu preţurile, în primul rând - înţeleg că de la prima strigare, cu 30%...". Imediat, ministrul Silaghi a spus că "standardul de cost este de 3.200 (euro/km de drum deszăpezit n.n.)".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CNADNR,
autostrada,
regii asfaltului,
deszapezire
/actualitate/deszapezirea-romaniei-o-afacere-de-70-sau-100-mil-euro-reprezentant-cnadnr-despre-regii-asfaltului-daca-ii-mai-injurati-mult-o-sa-dam-noi-la-lopata-zapada-10268116
10268116
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.