Deputaţii au adoptat moţiunea simplă „Virusul Cîţu a infectat economia naţională”

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 13 mai 2020 62 afişări

Deputaţii au adoptat moţiunea simplă „Virusul Cîţu a infectat economia naţională”

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, moţiunea simplă depusă de 70 de aleşi ai PSD şi numită „<Virusul Cîţu> a infectat economia naţională”.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, moţiunea depusă împotriva ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, cu 166 voturi „pentru”, 94 „împotrivă” şi 28 de abţineri.

„Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul şi mai letal decât maladia COVID-19, <virusul Cîţu> a distrus aproape complet economia naţională! După aproape două luni de stare de urgenţă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie. Sondajele de opinie arată că 70% din populaţie consideră că România ar fi putut evita efectele negative din economie, produse de pandemia de coronavirus, dacă Ministerul Finanţelor ar fi luat din timp măsuri eficiente pentru sprijinirea agenţilor economici. Mai simplu spus - 70% dintre români consideră că ministrul Cîţu este un dezastru pentru economie”, se arată în textul moţiunii.

Aceasta a fost dezbătută de deputaţi luni. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, spunea luni că PSD că a iniţiat moţiunea bazîndu-se pe datele din perioada guvernării sale şi a enumerat în favoarea guvernării liberale programul IMM Invest, informatizarea ANAF sau creşterea încasărilor la buget.

„Este clar că aţi iniţiat o moţiune bazată pe date de când eraţi voi la guvernare. România arată altfel. Astăzi guvernează PNL, noi ştim ce să facem şi cum să facem. Acest guvern a gestionat bine aceste două crize suprapuse. Aţi lăsat statul român nepregătit şi vulnerabil”, a spus Cîţu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deputaţi,
moţiune,
cîţu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.