Deputat AUR: PSD nu inspiră încredere pentru moţiune. Georgescu, posibilă opţiune pentru premier
Deputatul Ştefan Avramescu a declarat miercuri, la Digi24, că partidul său nu are încredere că PSD va depune o moţiune de cenzură şi evită să se poziţioneze pe scenarii, în lipsa unui demers concret. În acelaşi timp, AUR îşi menţine propriul plan şi îşi reafirmă sprijinul pentru Călin Georgescu.
Întrebat dacă AUR ar susţine o eventuală moţiune de cenzură a PSD, deputatul a spus că, în lipsa unui demers concret, partidul nu se poate pronunţa. „Noi vorbim despre scenarii. Până la urmă, nu avem nicio moţiune de cenzură depusă de PSD”, a explicat Avramescu.
El susţine că parlamentarii AUR nu au fost abordaţi de social-democraţi în această privinţă: „Nu a discutat nimeni cu noi despre o moţiune de cenzură a PSD-ului. Nu a fost o asemenea discuţie”.
Deputatul a pus sub semnul întrebării poziţionarea PSD, spunând că partidul este în continuare la guvernare. „Astăzi, PSD este la guvernare sau în opoziţie? Este la guvernare, pentru că are miniştri, secretari de stat, şefi de instituţii. Despre ce moţiune de cenzură vorbim?”
Parlamentarul AUR a invocat un episod recent pentru a explica de ce partidul său nu are încredere în PSD. „Aţi avea încredere într-un partid care spune că votează o moţiune, iar când ajunge la vot vedem că nu mai votează? Acest lucru s-a întâmplat recent, este cazul moţiunii împotriva ministrului Diana Buzoianu”, a spus el. În opinia sa, acest precedent pune sub semnul întrebării seriozitatea unei eventuale moţiuni de cenzură.
Reprezentantul AUR a criticat partidele aflate la guvernare, susţinând că nu există diferenţe reale între ele.
„Sunt toţi în aceeaşi oală, în aceeaşi coaliţie. Dacă era să fie vreunul nemulţumit, ar fi ieşit de la guvernare de mai multe luni şi ar fi votat moţiunile depuse de noi”, a afirmat deputatul.
El a calificat drept „ipocrit” discursul actual al partidelor care îşi reproşează reciproc situaţia politică.
În lipsa unei iniţiative din partea PSD, AUR spune că merge mai departe cu propriul plan, de a depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe 13 mai. „Noi moţiunea o vom depune. Ne păstrăm acest calendar, pentru că la ora actuală nu există nicio altă moţiune de cenzură concretă”, a declarat deputatul.
În ceea ce priveşte o eventuală propunere de premier, AUR îşi menţine poziţia exprimată anterior. „AUR este alături de Călin Georgescu încă din 2024 şi am făcut toate demersurile pentru a-i face dreptate. Nu ne dezicem sub nicio formă de domnul Georgescu”, a declarat deputatul. El a subliniat că această susţinere rămâne o opţiune politică asumată de partid, indiferent de evoluţiile din actuala criză politică.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












