Deficitul comercial va ajunge în acest an la 30 mld. euro şi va cântări greu în balanţa deficitului de cont curent, deci a cursului de schimb

Autor: Iulian Anghel Postat la 11 iulie 2022 69 afişări

Potrivit datelor INS publicate luni, deficitul comercial a fost, la cinci luni din an, de 12,7 miliarde de euro, în creştere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Deficitul comercial de 12,7 miliarde de euro, la cinci luni din an, este cu doar puţin sub deficitul pe întreg anul 2018 când acesta a fost de 13,4 miliarde de euro.

Deficitul comercial va ajunge în acest an la 30 mld. euro şi va cântări greu în balanţa deficitului de cont curent, deci a cursului de schimb

♦ Deficitul comercial al României a fost, în primele cinci luni din 2022, de 12,7 mld euro, în creştere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut ♦ Prognozele optimiste spun că deficitul bugetar va fi, în acest an, de 6 - 7% din PIB ♦ Deficitul de cont curent se va accentua puternic, aşadar, iar problema este dacă BNR va mai putea apăra cursul de 5 lei/euro, în ciuda promisiunilor.

Potrivit datelor INS publicate luni, deficitul comercial a fost, la cinci luni din an, de 12,7 miliarde de euro, în creştere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Deficitul comercial de 12,7 miliarde de euro, la cinci luni din an, este cu doar puţin sub deficitul pe întreg anul 2018 când acesta a fost de 13,4 miliarde de euro.

Nu este uzual să fie calculat deficitul comercial ca pondere în PIB – ceea ce contează este deficitul de cont curent ca pondere în PIB. Dar, în 2018, deficitul comercial a fost de pe întreg anul de 6,5% din PIB, iar estimarea pentru 2022, la datele de la cinci luni, este de 11,5% din PIB. Este important de văzut, prin urmare, de unde vine deficitul de cont curent.

Pe măsură ce PIB-ul creştea, economiştii au spus că şi deficitele în creştere fac parte din mecanismul economiei. Deficitul de cont curent a fost, în România, în ultimii ani, echilibrat de excedentul exportului de servicii.

Datele la patru luni privind deficitul de cont curent, date publicate lunar de BNR, arată că, între ianuarie şi aprilie 2022, deficitul de cont curent al balanţei de plăţi a fost de 7,5 miliarde de euro, cu un deficit la bunuri de 9,3 miliarde de euro şi cu un surplus la servicii de 3,1 miliarde de euro (diferenţa vine din alte surse). Doar că, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la patru luni, plusul la servicii a fost de 400 milioane de euro, în vreme deficitul la bunuri a cresut cu 2,6 miliarde de euro.

Deficitele comercial/de cont curent, alături de deficitul bugetar sunt o problemă pentru economie, în ansamblul ei. România nu a avut niciodată excendent bugetar, dar şi-a menţinut datoria publică la un nivel rezonabil, până mai acum 2-3 ani. Acum datoria publică a sărit de 50% din PIB.

Germania a intrat, în acest an, pe deficit, pentru prima dată în ultimii 30 de ani. Dar Germania are rezerve. România nu le are. România a avut între ianuarie-mai 2022 un deficit al balanţei comerciale de 12,7 miliarde euro, cu 3,89 miliarde de euro mai mare faţă de perioada similară din 2021. Exporturile de bunuri au crescut cu 23,5% faţă de primele cinci luni din 2021, până la 36,9 miliarde de euro, dar importurile au avut o creştere de 28,1%, până la 49,6 miliarde de euro.

Numărul unu al industriilor care provoacă deficitul comercial al României este industria chimică. În primele cinci luni din an, România a exportat produse chimice de 1,8 miliarde de euro şi a importat produse chimice de 7,6 miliarde de euro.

Combustibilii minerali, lubrefianţi, etc, au însemnat 1,8 miliarde de euro la exporturi şi 5 miliarde de euro la importuri. Şi încet încet, punând cap la cap toate celelalte capitole, deficitul comercial a ajuns, la cinci luni, la 12,7 miliarde de euro. Iar, dacă ritmul se menţine, va ajunge la final de an la 30 de miliarde de euro.

Datele la patru luni privind deficitul de cont curent, date publicate lunar de BNR, arată că între ianuarie şi aprilie 2022, deficitul de cont curent al balanţei de plăţi a fost de 7,5 miliarde de euro, cu un deficit la bunuri de 9,3 miliarde de euro şi cu un surplus la servicii de 3,1 miliarde de euro (diferenţa vine din alte surse).

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.