Declaraţie ŞOCANTĂ a ministrului Lia Olguţa Vasilescu: Puteam să nu mai dăm deloc indemnizaţiilor pentru creşterea copilului

Postat la 05 septembrie 2017 1844 afişări

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi, în timpul dezbaterilor din comisia de specialitate din Senat la OUG privind plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, că acestea sunt ”îndestulătoare”, precizând însă că ar fi putut să elimine cu totul aceste indemnizaţii.

Declaraţie ŞOCANTĂ a ministrului Lia Olguţa Vasilescu: Puteam să nu mai dăm deloc indemnizaţiilor pentru creşterea copilului

”Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizaţia de creştere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile să-şi crească aceşti copii în perioada în care nu lucrează. Deci nu avem ce să vorbim de principiul contributivităţii, iar plafonul este maximum din Uniunea Europeană. Puteam să-l facem şi mai jos. Puteam să facem ca în ţări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar am plafonat la 1800 de euro. Din punctul nostru de vedere este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă şi în Germania şi este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcţie de venituri”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, în comisia de specialitate din Senat.

Ea a mai spus că numărul persoanelor afectate de plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor nu este mare, fiind vorba de 1000 de persoane.

”Nu am fãcut această ordonanţă de urgenţă pentru că ar fi dezechilibrat bugetul, ci pentru a corecta o lege care, aşa cum era, dădea naştere la tot felul de inechităţi (...) Ajunsesem să plătim statul român indemnizaţii de 35.000 de euro lunar şi asta pentru că, aşa cum se calculează din venituri, se puteau face tot felul de excese şi ilegalităţi”, a mai spus Vasilescu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.