Declaraţie ŞOC de la BNR despre programul Prima Casă

Postat la 10 august 2017 143 afişări

Ponderea debitorilor care au contractat credite Prima casă şi care au capacitatea plăţii unui avans la credit semnificativ mai mare decât cel minim solicitat deprogram este în creştere, iar în aceste condiţii, programul nu reprezintă decât o formă de transfer a unor sume de bani de la buget către sectorul privat şi nu o formă de creştere a accesabilităţii persoanelor fizice la obţinerea de credite în vederea achiziţionării unei locuinţe, se precizează într-o analiză BNR coordonată de economistul –şef al BNR Valentin Lazea

Declaraţie ŞOC de la BNR despre programul Prima Casă

Documentul precizează că menţinerea acestui program, în condiţiile în care activitatea pieţei creditului s-a reluat (şi chiar se apropie de o evoluţie care ar putea pune problemedin punct de vedere al stabilităţii financiare), ridică probleme privind eficienţa efortului bugetar.

Totodată analiza BNR, afirmă că programul Prima Casă a avut un rol modest, în condiţiile în care a fost utilizat într-o proporţie limitată de către persoanele cu venituri reduse.

Citeşte continuarea pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

ALEPH STORY: Piaţa imobiliară fierbe: Preţurile apartamentelor cresc de la o lună la alta. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.