Declaraţia incredibilă a unui politician: "Identifică-i, vânează-i şi apoi ucide-i. Ucide-i pe toţi"

Postat la 09 iunie 2017 280 afişări

Mai mulţi lideri aparţinând principalelor partide politice din Statele Unite au condamnat vehement declaraţiile senatorului Clay Higgins (republican), care a sugerat că oamenii ar trebui să vâneze şi să ucidă orice persoană suspectată de terorism.

Declaraţia incredibilă a unui politician: "Identifică-i, vânează-i şi apoi ucide-i. Ucide-i pe toţi"

"Identifică-i, vânează-i şi apoi ucide-i. Ucide-i pe toţi", a scris Higgins pe pagina sa de Facebook la scurt timp după atacul terorist de la Londra. "Pentru tot ceea ce este bun şi pentru dreptate, trebuie să îi ucideţi pe toţi."

"Este greu să găseşti o declaraţie care să contravină mai mult valorilor creştine", a spus James Martin, preot iezuit şi autor al cărţii "Building a bridge". Heidi Beirich, şefă a Southern Poverty Law Center, a notat comentariile lui Higgins ca fiind de "maximă iresponsabilitate".

Un militant islamist a intrat intenţionat cu o autoutilitară într-un grup de pietoni, pe 3 iunie, în jurul orei 22.30 (duminică, 0.30, ora României), în zona London Bridge. După primul atac, şoferul vehiculului şi alţi doi islamişti au coborât şi au început să atace oamenii la întâmplare pe străzi şi în restaurante, folosind cuţite. Şapte persoane au fost ucise, iar alte 48 au fost rănite în atacurile produse în zonele London Bridge şi Borough Market, în centrul capitalei Marii Britanii.

Agenţii serviciilor de securitate i-au împuşcat mortal pe cei trei presupuşi autori ai atacurilor teroriste, în zona Borough Market.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.