Decăderea unui rege. Omul care a pierdut 600 de milioane de dolari pentru că a făcut un pariu greşit

Autor: Alex Ciutacu Postat la 18 decembrie 2018 725 afişări

Decăderea unui rege. Omul care a pierdut 600 de milioane de dolari pentru că a făcut un pariu greşit

Apocalipsa care s-a abătut recent asupra retailului european afectează portofoliile a mii de investitori, însă pierderile lui Anders Holch Povlsen sunt incomparabile, potrivit Bloomberg.

Danezul este cel mai mare acţionar al retailerului online Asos, care a înregistrat  o scădere de peste 40% pe bursă, şi a pierdut aproximativ 500 de milioane de dolari, odată cu declinul companiei.

În plus, acesta deţine o participaţie de 10% din Zalando, companie a cărei acţiuni au scăzut cu 9% astăzi, lăsându-l pe Povlsen la finalul zilei cu o avere de circa 4,2 miliarde dolari, potrivit indexului miliardarilor realizat de Bloomberg.

Prăbuşirea companiei, care s-a materializat în pierderi masive din portofoliul personal, se datorează faptului că Asos a avertizat luni că perioada de sărbători a debutat slab, în materie de vânzări, iar performanţa proasta a fost resimţită de retaileri din toată piaţa, de la Zalando şi Boohoo care sunt retaileri online până la Inditex, conglomeratul din care face parte şi Zara.

Cei 38 de miliardari din retail care sunt în topul mondial au pierdut combinat aproape 60 de miliarde de dolari din averile personale. Numai averea lui Amancio Ortega, fondatorul Inditex, a scăzut cu 1,8 miliarde dolari luni, în timp ce preşedintele H&M, Stefan Persson – cea mai bogată persoană din Suedia – a pierdut 1,1 miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
online,
companie,
miliarde

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.