De la o aplicaţie de scanare a aluniţelor, pornită alături de un prieten la 25 de ani, la o platformă adresată specialiştilor din zona de sănătate

Autor: Alexandra Ţibrea Postat la 05 noiembrie 2026 6 afişări

De la o aplicaţie prin care oamenii îşi puteau analiza aluniţele la o platformă care îi ajută pe medici să gestioneze mai uşor dosarele pacienţilor – aşa poate fi rezumat parcursul antreprenorial al lui Mircea Popa, fondatorul Medicai, care a intrat în lumea afacerilor în 2010, la doar 25 de ani, alături de un prieten. Privind în urmă, antreprenorul spune că ar face însă un lucru diferit astăzi dacă ar începe un nou business.

 De la o aplicaţie de scanare a aluniţelor, pornită alături de un prieten la 25 de ani, la o platformă adresată specialiştilor din zona de sănătate

♦ Care e povestea Medicai şi ce mesaj transmite Mircea Popa, fondatorul platformei: „Următorul meu business l-aş începe cu mesajul de marketing, nu cu produsul“.

De la o aplicaţie prin care oamenii îşi puteau analiza aluniţele la o platformă care îi ajută pe medici să gestioneze mai uşor dosarele pacienţilor – aşa poate fi rezumat parcursul antreprenorial al lui Mircea Popa, fondatorul Medicai, care a intrat în lumea afacerilor în 2010, la doar 25 de ani, alături de un prieten. Privind în urmă, antreprenorul spune că ar face însă un lucru diferit astăzi dacă ar începe un nou business.

„Înainte de ’89, nu aveam marketing, totul era centralizat, programat. Avem un sistem de învăţământ care ştie să şcolească producători. Avem foarte mulţi ingineri, foarte mulţi oameni în zona de producţie, însă nu avem zona de marketing la nivel antreprenorial. Următorul meu business l-aş începe cu mesajul de marketing, nu cu produsul. Timingul e şi el foarte important în business“, explică el în cel mai recent episod al emisiunii ZF „Ce faci cu banii tăi?“, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor al BT.

Primul său proiect antreprenorial, Skin Scan, devenit ulterior Skin Vision, a atras rapid o investiţie şi a pus bazele unei experienţe care avea să ducă, opt ani mai târziu, la lansarea unui nou business în domeniul sănătăţii.

Aplicaţia a atras atunci o investiţie iniţială de 50.000 de dolari de la un fond din Olanda. În 2018, Mircea Popa a decis să iasă din acest business şi, împreună cu doi foşti colegi, a pornit Medicai. Noua companie a venit cu o abordare diferită, adresându-se specialiştilor care lucrează cu date medicale şi au nevoie de soluţii digitale pentru gestionarea acestora.

„Medicai este o platformă adresată specialiştilor din zona de sănătate. Lucrăm cu medici, cu avocaţi, companii din industrie şi, în general, oricine are nevoie să acceseze, să stocheze şi să îşi facă fluxuri de lucru cu date medicale nestructurate. Am început cu zona de imagistică“, detaliază antreprenorul.

Astăzi, Medicai are clienţi pe trei continente, inclusiv în România, Marea Britanie şi SUA, piaţa americană generând aproximativ 40% din business. Compania funcţionează pe baza unui model de abonamente recurente, iar Mircea Popa estimează pentru acest an o cifră de afaceri de circa 2 milioane de euro.

Una dintre direcţiile importante de dezvoltare este oncologia, subliniază el, domeniu în care platforma ajută medicii să analizeze mai rapid istoricul medical al pacienţilor, printr-un sistem care poate genera automat rezumate ale dosarelor.

„Pacienţii oncologici vin, de regulă, la medic cu dosare stufoase, care cuprind tot istoricul lor medical. Cu tehnologia noastră, ca medic, poţi primi în trei minute sumarul a tot ce s-a întâmplat cu acel pacient“, a mai adăugat el.

în segmentul de oncologie, Medicai a implementat un sistem automat de sumarizare, prin care poate procesa mii de dosare medicale pe lună şi poate oferi medicilor rezumate rapide şi sigure ale cazurilor.

„Pentru bolile oncologice există astăzi tratamente, iar medicii au nevoie de o capacitate mult mai mare de a oferi servicii mult mai multor oameni decât aveau în anii ’90. E nevoie de medici, de personal“, a mai punctat acesta.

Mircea Popa, fondatorul Medicai, a fost prezent în cel mai recent episod al emisiunii ZF „Ce faci cu banii tăi?“, susţinută de Banca Transilvania şi parte din programul FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor al BT.

„Ce faci cu banii tăi?“ este o emisiune ZF realizată sub umbrela FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor, programul de educaţie financiară al Băncii Transilvania. BT a lansat FIT – Finanţe pe înţelesul Tuturor, un program naţional de educaţie financiară prin care îşi propune să construiască, pentru generaţiile Alpha, Z şi Y, o bază solidă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Astfel, în proiectul video al Ziarului Financiar, realizat sub umbrela FIT şi susţinut de BT, întrebările concrete şi simple din sfera educaţiei financiare devin teme de discuţie care îi ajută pe tineri să ia decizii financiare bine informate.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Businessul din spatele zâmbetului: cum a ajuns DentOP în topul clinicilor stomatologice

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.