Legea "bon pentru bacşiş" a intrat în vigoare. Vezi ce alte prevederi şi contravenţii au apărut

Autor: Dorin Oancea Postat la 08 mai 2015 630 afişări

Începând de vineri 8 mai intră în vigoare amenzile pentru comercianţii care nu emit bon fiscal pentru bacsis; legea mai prevede şi faptul că suspendarea activităţii poate fi dispusă numai la a doua abatere în doi ani, pentru sume mai mari de 300 de lei. În plus, suspendarea poate fi întreruptă în cazul în care firma plăteşte, după caz, jumătate din amenda contravenţională, amenda în întregime sau o sumă egală cu de zece ori amenda aplicată.

Legea "bon pentru bacşiş" a intrat în vigoare. Vezi ce alte prevederi şi contravenţii au apărut

Contravenţiile care pot fi săvârşite de o firma sunt: faptul că nu a fost emis bon fiscal pentru mărfuriule vândute, serviciile prestate sau bacşişurile încasate; au emis bonuri cu o valoare mai mică decât preţul de vânzare al produsului sau tariful serviciului prestat; nu înregistrează într-un registru special toate operaţiunile efectuate şi nu întocmesc documente justificative pentru sumele introduse sau extrase din magazin, altele decât cele pentru care s-au emis bonuri fiscale.

Pentru o sumă nejustificată de până la 300 de lei, dar nu mai mare de 3% din valoarea bunurilor sau serviciilor livrate, firma este sancţionată cu avertisment; pentru o sumă nejustificată de 300 de lei, dar mai mare de 3% din aceeaşi valoare totală a bunurilor şi serviciilor amenda este de 3.500 de lei; amnda este de 12.500 de lei în cazul în care suma nejustificată este cuprinsă între 300 şi 1000 de lei, dar mai mică de 3% din valaorea bunurilor şi serviciilor prestate şi de 17.500 în caul în care suma nejustificată este între 300 şi 1000 de lei şi este mai mare de 3% din valoarea bunurilor şi serviciilor prestate. Amnzile cresc la 22500 de lei dacă suma nejustificată este mai mare de 1000 de lei dar mai mică de pragul de 3% şi la 27500 de lei dacă suma este peste 1000 de lei şi peste pragul de 3%. La o a doua sancţiune aplicată într-un interval de 24 de luni activitatea firmei se suspendă timp de 30 de zile.

Comercianţii care nu arhivează memoria fiscală pot fi amendaţi cu 50.000 de lei; aceeaşi amendă se aplică în cazul în care comercianţii nu folosec consumabile cu tipul şi caracteristicile tehnice prevăzute în manualul de utilizare a aparatului, nu folosesc consumabile care să asigure menţinerea lizibilităţii datelor pe perioada arhivării prevăzută de lege, nu solocită distribuitorului autorizat datele legated e tipul şi caracteristicile tehnice ale consumabilelor şi nu încheie contracte ferme cu furnizorii consumabilelor. Activitatea celor care nu au casă de marcat va fi suspendată până la momentul cumpărării uneia,  lipsa registrului de bani personali este amendată cu 9.000 de lei, iar cei ce nu afişează anunţul de atenţionare a clienţilor valabil din 1 martie riscă o amendă de 3000 de lei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/legea-bon-pentru-bacsis-a-intrat-in-vigoare-vezi-ce-alte-prevederi-si-contraventii-au-aparut-14229125
14229125
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.