Daniel Zamfir: Facturile la gaze şi energie vor scădea cel puţin la jumătate

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 18 ianuarie 2022 702 afişări

Daniel Zamfir: Facturile la gaze şi energie vor scădea cel puţin la jumătate

„Ministrul Energiei, Virgil Popescu, este depăşit de situaţie”, însă noile măsuri adoptate de coaliţie vor duce la o scădere considerabilă a facturilor la gaze şi energie electrică, „cel puţin la jumătate, ca să trecem de această iarnă”, afirmă senatorul PSD Daniel Zamfir.

Daniel Zamfir spune la RFI despre noile măsuri legate de facturile la energie electrică şi gaze că „vor avea ca prim efect scăderea considerabilă a facturilor, atât la energie electrică, cât şi la gaze naturale. De asemenea, pentru cei care au primit facturi greşite, fără acea compensaţie, aceste facturi vor fi stornate, nu va exista nici o debranşare. Aceste noi măsuri convenite în coaliţie în mod categoric vor reduce semnificativ preţurile la factura de curent electric şi gaze şi vor beneficia practic cam 90% atât din populaţie, consumatori casnici, cât şi agenţi economici şi instituţii de stat”.

Întrebat cu cât ar putea să scadă facturile la energie şi gaze în urma noilor măsuri, senatorul PSD a precizat: „calculele pe care vi le-a prezentat primul-ministru vor fi în şedinţă de Guvern stabilite. În mod categoric, va fi o reducere semnificativă, cel puţin la jumătate, ca să trecem de această iarnă”.

„N-aş mai vrea să invoc neapărat trecutul, deşi este unul recent. Noi, cei de la PSD, la momentul adoptării acelei legi, eram în Opoziţie. Am susţinut foarte tare ideea plafonării preţurilor energiei electrice şi gazelor, am avut chiar proiect de lege în acest sens, a fost respins de coaliţia de dreapta de atunci, s-a mers pe această variantă a compensării, care până la urmă s-a dovedit a fi una ineficientă. Noi am insistat încă de când am intrat la guvernare că lucrul ăsta nu poate funcţiona. Este absurd să compensezi cu 20% o factură care a crescut cu 500%. Asta a fost ideea ministrului Popescu, care din punctul meu de vedere e depăşit de situaţie”, a spus Zamfir, întrebat de ce noile măsuri nu au fost adoptate din timp.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
zamfir,
popescu,
energie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.