Dan Suciu: Creditarea a ajuns la un prag de semnal, dar nu de alertă, pentru ca BNR să o limiteze

Postat la 15 septembrie 2017 99 afişări  

Creditarea a ajuns la un prag de semnal şi, atunci când va ajunge la un prag de alertă, BNR va impune măsuri de limitare a creditării. Însă, acum nu suntem la pragul de alertă. Doar am depăşit un prag de semnal, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.

Dan Suciu: Creditarea a ajuns la un prag de semnal, dar nu de alertă, pentru ca BNR să o limiteze
Dan Suciu: Creditarea a ajuns la un prag de semnal, dar nu de alertă,...

“În ultimele trimestre am avut un ritm alert de creditare şi de aceea am ajuns la un nivel de semnal. Oamenii trebuie să ştie că nivelul actual la care dobânzile sunt foarte scăzute nu va continua la nesfârşit. Prima Casă este principalul element de creditare. Scăderea gradului de îndatorare este una dintre pârghiile care ar limita creditarea. Este cea mai eficientă, dar nu este neapărat prima”, a precizat Dan Suciu.

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR) a arătat că marea majoritate a populaţiei este deja îndatorată. “Nu este mai foarte mult loc de creditare pentru populaţie şi băncile ar trebui să se orienteze către creditarea firmelor”, a subliniat Suciu.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Continuaţi să inovaţi! Continuaţi să inovaţi!

La a cincea ediţie a conferinţei dedicate celor mai inovatoare companii româneşti ne-am propus să aflăm de ce suntem plasaţi în categoria inovatorilor modeşti la nivelul UE, deşi România este recunoscută la nivel internaţional pentru talentele şi abilităţile oamenilor din domeniul tehnologiei. Iniţiativele private din sfera inovaţiei nu lipsesc, dovadă şi răspunsurile invitaţilor la discuţie, al căror principal mesaj este că vor continua să inoveze, la fel cum îi sfătuiesc şi pe colegii lor din businessul local.

vezi continuarea
ZF.ro
BREAKING NEWS! Emag a EXPLODAT! Anunţul halucinant care zguduie tot retailul online din România BREAKING NEWS! Emag a EXPLODAT! Anunţul halucinant care zguduie tot retailul online din România
Avertismentul APOCALIPTIC devine realitate: Vine CRIZA în 2019. Bomba va exploda întâi în China, şi va acoperi toată lumea cu cenuşă. O întreagă generaţie deja a fost ŞTEARSĂ
ONE.ro
Cum arată fiica Prinţesei Diana de care nu a ştiut nimeni. Asemănarea este impresionantă Cum arată fiica Prinţesei Diana de care nu a ştiut nimeni. Asemănarea este impresionantă
10 locuri musai de vizitat in Cluj
“Cine-i născut în ianuarie”…Află ce spune luna în care te-ai născut despre tine!
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit un lucru ŞOCANT: ce le lipseşte copiilor născuţi prin CEZARIANĂ Cercetătorii au descoperit un lucru ŞOCANT: ce le lipseşte copiilor născuţi prin CEZARIANĂ
ADEVĂRUL puţin ştiut din spatele marii statui cu DECEBAL de la Cazanele Dunării, declarată cea mai spectaculoasă din lume. ''Pe stâncile alea s-a întâmplat ceva TERIBIL'' - VIDEO
10 CĂRŢI pe care oricine ar trebui să le citească măcar o dată în viaţă. Voi câte dintre ele aţi citit?
Go4it.ro
Nu ştii ce cadouri să cumperi de CRĂCIUN? Iată ce au cumpărat online ROMÂNII în 2018 Nu ştii ce cadouri să cumperi de CRĂCIUN? Iată ce au cumpărat online ROMÂNII în 2018
Compania care ar putea DISTRUGE impreriul APPLE! IPHONE-urile deja au fost interzise de la vânzare
Telefonul care va detrona SAMSUNG de pe primul loc în lume este foarte aproape. HUAWEI nu se opreşte aici
Csid.ro
Bradul de Crăciun: natural sau artificial? Ce avantaje şi dezavantaje are fiecare Bradul de Crăciun: natural sau artificial? Ce avantaje şi dezavantaje are fiecare
Principii ale alimentaţiei sănătoase la copii - cele mai bune surse de nutrienţi
Şorici de porc: calorii, beneficii şi contraindicaţii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.