Dan, protestatarilor de la Iaşi: Şi eu am huiduit politicieni, dar vă rog să nu mai huiduiţi imnul

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 24 ianuarie 2026 16 afişări

Nicuşor Dan, preşedintele României, a transmis un mesaj puternic de unitate, dialog şi respect, cu ocazia manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române, desfăşurate la Iaşi.

Dan, protestatarilor de la Iaşi: Şi eu am huiduit politicieni, dar vă rog să nu mai huiduiţi imnul

„Dragi ieşeni, dragi români, la mulţi ani! Să ne bucurăm şi să fim recunoscători celor care, acum 167 de ani, au înfăptuit un eveniment istoric şi au reuşit să se înalţe la înălţimea aşteptărilor comunităţilor. A fost un efort al clasei politice, dar, de fapt, un efort al întregii societăţi”, a declarat Nicuşor Dan.

Preşedintele a citat din Mihail Kogălniceanu pentru a sublinia esenţa momentului istoric:

„Unirea este actul energic al întregii naţiuni române. Iar dacă suntem aici, mai ales în contextul acestei falii din societate, trebuie să ne întrebăm ce este unirea şi ce putem face pentru ca România să-şi regăsească armonia socială.”

Către cei care huiduie: „Aveţi respectul meu. Şi eu am huiduit politicieni”

Într-un discurs direct, Nicuşor Dan s-a adresat şi celor care au huiduit la manifestare, recunoscând legitimitatea gestului de protest, dar cerând reflecţie şi responsabilitate.

„Mă adresez celor care au venit să huiduie. În primul rând, aveţi respectul meu, pentru că este un gest democratic. În al doilea rând, aveţi simpatia mea, pentru că şi eu am huiduit de mai multe ori politicieni.”

Totuşi, preşedintele a lansat două întrebări-cheie:

„Imediat după asta, ce se întâmplă?

Există un proiect? Aveţi lideri cu un proiect? Pentru că dacă îl aveţi, haideţi să-l dezbatem. Şi a doua întrebare, poate cea mai importantă: în România pe care liderii dumneavoastră o proclamă, e loc pentru toţi românii? Pentru vecinii dumneavoastră? Pentru copiii care sunt colegi cu copiii dumneavoastră?”

Momentul central al discursului a fost apelul explicit la respectarea simbolurilor naţionale şi a memoriei eroilor.

„Mai am o rugăminte. Vă rog, în spiritul României în care vrem să trăim cu toţii, vă rog să nu mai huiduiţi imnul naţional şi ceremoniile de comemorare a eroilor.”

Nicuşor Dan a atras atenţia asupra unei probleme majore: lipsa proiectelor strategice de ţară, în ciuda resurselor umane excepţionale.

„România are medici excepţionali, dar dacă suntem sinceri, nu avem un proiect pentru medicina din România peste 10 ani. Avem o economie privată excepţională, care a dublat PIB-ul în ultimii 10 ani, dar nu am reuşit să punem toate aceste energii împreună într-un proiect economic pe termen lung.”

Acelaşi diagnostic a fost pus şi în privinţa justiţiei: „Avem magistraţi excepţionali, dar nu avem un proiect clar despre cum să corectăm şi să echilibrăm justiţia din România.”

Preşedintele a concluzionat că adevărata Unire, în prezent, înseamnă capacitatea societăţii de a comunica, de a dialoga şi de a construi împreună.

„Unirea în 2026 înseamnă să constituim o societate care reuşeşte să comunice, să-şi vadă interesele şi să le negocieze cu partenerii săi. Intrăm într-o competiţie geopolitică grea şi vor avea succes acele societăţi care îşi pun energiile împreună.”

Nicuşor Dan s-a declarat optimist: „Sunt optimist pentru România. Sunt optimist că avem maturitatea să construim o societate în care copiii noştri vor vrea să rămână. La mulţi ani, România!”.

La manifestările de la Iaşi, oamenii au huiduit în mod repetat, iar în mulţime se auzeau sunete puternice de vuvuzele, care au acoperit pe alocuri discursurile oficiale şi momentele solemne ale ceremoniei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dan,
huiduieli,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.