Cum vrea Franţa să redevină campioană în domeniul pământurilor rare

Autor: Catalina Apostoiu Postat la 07 mai 2026 11 afişări

În timp ce criza din Strâmtoarea Ormuz ne reaminteşte zilnic că lumea rămâne dependentă de combustibilii fosili, electrificarea, care ne-ar permite să ne lipsim de hidrocarburi, necesită cantităţi semnificative de metale, în special pământuri rare.

Totuşi, industria pământurilor rare şi a magneţilor, „petrolul secolului 21“, este controlată în prezent de China. Beijingul nu a ezitat să folosească această resursă ca armă geopolitică. Pentru a evita trecerea de la o dependenţă la alta, de la hidrocarburi la metale şi de la Golful Persic la China, guvernul francez a prezentat recent în Lacq, sud-vestul ţării, un plan naţional pentru pământuri rare, potrivit Les Echos. Locul nu a fost ales la întâmplare: un proiect de separare a pământurilor rare de talie mondială este în desfăşurare acolo. 

„Franţa a fost unul dintre campionii pământurilor rare, deoarece ne aflam într-o fază de electrificare istorică după primul şoc petrolier. Astăzi intrăm într-o nouă fază de electrificare la fel de ambiţioasă“, a reamintit ministrul francez al economiei Roland Lescure.

Ca parte a planului anunţat, guvernul intenţionează să acţioneze atât asupra cererii, cât şi a ofertei. Pentru a dezvolta capacitatea de producţie, statul se angajează să sprijine diverse proiecte locale.

De asemenea, în cadrul marilor proiecte strategice supranumite proiecte „Notre-Dame“, procedurile administrative vor fi accelerate.

De partea cererii, ajutoarele pentru sectorul auto vor fi condiţionate de prezentarea de planuri de diversificare şi de proiecte de cercetare pentru reducerea consumului de pământuri rare. Tot pentru a acţiona asupra cererii, Franţa vrea să pună accent pe conţinutul local de magneţi permanenţi pentru viitoarele licitaţii pentru energie eoliană offshore.


 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
franta,
proiecte,
china,
dependenta
COVER STORY. Economia singurătăţii. Mai eficienţi, dar mai singuri - preţul vieţii moderne

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.