Cum văd superbogaţii amenajările interioare

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 10 iunie 2018 216 afişări

Să deţii o avere suficient de mare ca să intri la categoria superbogaţi nu e de ajuns dacă pot avea şi alţii ce ai tu, motiv pentru care şi locuinţa trebuie să fie cât mai deosebită.

Cum văd superbogaţii amenajările interioare

Cei din această categorie socială au suficient timp la dispoziţie, pentru că nu mai trebuie să lucreze, şi dispun şi de banii necesari pentru a-şi satisface (aproape) orice capriciu, scrie The Telegraph.

Un exemplu în acest sens este cel al unei persoane care a cerut să i se construiască un tobogan care să-i lege dormitorul cu piscina aflată la subsolul locuinţei, ca să nu se mai deranjeze să coboare scările atunci când vrea să se ducă să înoate puţin dimineaţa. Altcineva a solicitat instalarea unor filtre speciale la instalaţia de apă pentru ca apa de la baie sau duş să fie la fel de curată ca apa de izvor, despre care se spune că face bine pielii şi părului.

Un cumpărător al unei case monument istoric de la ţară a cerut ca aceasta să fie desfăcută cărămidă cu cărămidă şi pusă la loc, deoarece nu credea că simpla refacere a instalaţiilor sanitare şi electrice i-ar putea oferi calitatea pe care şi-o dorea de la acestea.

Un apartament din Londra este prevăzut cu o aşa-zisă cameră globulară, cu pereţi din globuri de sticlă şi scaune în formă de jumătăţi de globuri atârnate de tavan, ce dă impresia că este suspendată în aer deasupra Tamisei.

O altă cerere de vădit statutul social a fost un candelabru de bacara gri, ceea ce nu exista, aşa că pentru realizarea lui s-a apelat la producătorul de cristaluri Baccarat şi designerul francez Philippe Starck. Un superbogat din Shanghai şi-a dorit o locuinţă în care nimic să nu fie „made in China”, absolut totul trebuind adus de peste hotare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
locuinta,
avere,
apa,
caramida,
globuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.