Cum va fi vremea în weekend. Starea drumurilor în ţară

Postat la 21 ianuarie 2012 23 afişări

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare, valabilă pentru întervalul 21 ianuarie, ora 10:30 – 22 ianuarie, ora 18:00, conform căreia vor fi ninsori în zona montană, pe parcursul zilei de astăzi, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, iar la noapte şi mâine, mai ales în Carpaţii Occidentali, unde vântul va avea intensificări cu viteze de până la 80-90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

În această după-amiază se vor semnala precipitaţii mixte în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, iar în a doua parte a nopţii care urmează, şi pe parcursul zilei de duminică, în vestul şi nord-vestul teritoriului. În aceste regiuni intensificările vântului vor fi trecătoare, iar temperaturile nocturne, exclusiv negative, favorizând producerea de polei sau gheţuş.

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă şi pe alte artere din ţară, în special în sudul Carpaţilor Orientali, în estul Carpaţilor Meridionali şi în estul Munteniei, zone în care ninge uşor sau viscolit.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt anunţate drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere. Încă de dimineaţă ninge viscolit pe DN1, pe raza staţiunilor montane prahovene. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.

Având în vedere că pârtiile de pe Valea Prahovei şi din judeţul Braşov oferă condiţii optime pentru practicarea sporturilor de iarnă, circulaţia s-a intensificat pe DN1 Bucureşti - Braşov. S-au format coloane de maşini, în zona staţiunilor, mai ales pe sensul de mers către Braşov, începând cu ora 10:00. Pentru că foarte mulţi turişti merg la munte doar pentru o zi, spre seară traficul se va îngreuna, din cauza aglomeraţiei, pe sensul Braşov - Bucureşti.

Având în vedere că suntem în plin sezon de iarnă şi meteorologii au anunţat înrăutăţirea vremii, Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei Rutiere, recomandă tuturor participanţilor la trafic, atât conducători de vehicule, cât şi pietoni să manifeste maximum de prudenţă. Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, Poliţia Rutieră recomandă:

- Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabila este umedă ori acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau drumul este din piatră cubică, trebuie să circulaţi cu viteză redusă

- În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur, astfel ca nu se asigură corespunzător la traversare

- Echipaţi maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant. Evitaţi suprapresiunea, care scade aderenţa anvelopelor la carosabilul drumurilor

- Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare

- Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă. Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă

- Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor. Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp. Nu efectuaţi depăşiri riscante, pentru că puteţi derapa foarte uşor

- Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca, în cazul unor blocaje, să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare

- Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă

- Nu conduceţi când sunteţi obosiţi şi nu consumaţi alcool.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cum-va-fi-vremea-in-weekend-starea-drumurilor-in-tara-9165633
9165633
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.