Cum se vede lumea prin ochii celor mai bogaţi oameni? Bernard Arnault, şeful LVMH, spune că războiul din Orientul Mijlociu ar putea degenera într-o „catastrofă globală”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 23 aprilie 2026 12 afişări

Cum se vede lumea prin ochii celor mai bogaţi oameni? Bernard Arnault, şeful LVMH, spune că războiul din Orientul Mijlociu ar putea degenera într-o „catastrofă globală”

Bernard Arnault, CEO al grupului LVMH, a declarat că redresarea gigantului din industria de lux depinde de o soluţionare rapidă a conflictului din Orientul Mijlociu, avertizând că acesta ar putea degenera într-o „catastrofă globală”.

El a făcut declaraţiile în cadrul adunării generale anuale a companiei, afirmând că situaţia din regiune este „foarte imprevizibilă” şi că lumea traversează o criză serioasă, notează FT.

Arnault a spus că LVMH ar putea reveni la creştere în toate diviziile sale, de la modă şi genţi la hoteluri şi băuturi premium, dacă conflictul dintre SUA, Israel şi Iran nu se prelungeşte.

În caz contrar, a avertizat el, situaţia ar putea evolua într-o criză cu efecte economice globale severe şi greu de anticipat.

Conflictul a afectat deja consumul global, întârziind redresarea cererii pentru bunuri de lux după o perioadă dificilă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Bernard Arnault,
LVMH,
orientul mijlociu,
razboi
COVER STORY. 20 de ani de Cosmopolis: de la idee la oraş. Ce urmează?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.