Cum s-au modificat preţurile alimentelor după războiul din Ucraina: cel mai mare şoc s-a văzut în preţul uleiului

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 15 mai 2023 105 afişări

Cum s-au modificat preţurile alimentelor după războiul din Ucraina: cel mai mare şoc s-a văzut în preţul uleiului

Războiul din Ucraina a avut un impact imediat în preţul uleiului, Banca Naţională a României (BNR) arătând în ultimul raport asupra inflaţiei că instabilitatea de la graniţa de nord a României a condus la o majorare a preţului în martie 2022 faţă de luna precedentă pentru floarea-soarelui cu 30% faţă de luna anterioară. Astfel, se observă în raportul BNR că frecvenţa scumpirilor produselor din categoria uleiurilor este mai mare în primele trei luni după izbucnirea războiului decât cel al ieftinirilor.

Pe de altă parte, în luna martie a acestui an se observă faptul că ritmul reducerii preţului la ulei este mai ridicat faţă de lunile anterioare. Iar acest lucru poate fi pus pe seama faptului că pe rafturile magazinelor din România au început să fie tot mai prezente produse din Ucraina, mai ieftine decât cele „made in Romania“. De altfel, uleiul este unul dintre produsele cu cele mai mari creşteri de preţuri în ultimul an. Iar având în vedere că rata inflaţiei a avansat cu 13,4% şi preţul uleiului a crescut cu 30% într-un an, un litru de ulei depăşind 10 lei, consumatorii au fost mai atenţi la preţ.

De altfel, uleiul a avut în 2022 o scădere a vânzărilor în volum cu 6%, dar o creş­tere a vânzărilor în valoare cu 35%, avans care a fost determinat de majorarea preţurilor cu 44,5%, conform datelor transmise de NielsenIQ.

Scăderea consumului de ulei s-a menţinut şi anul acesta, însă se observă stabilizare a creşterii preţurilor mai ales că piaţa a fost invadată cu ulei mai ieftin din Ucraina. Pe de altă parte, datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că preţul uleiului a scăzut în aprilie cu 2,5% faţă de martie.

Pe de altă parte, războiul din Ucraina s-a văzut şi în evoluţia preţului la carnea de porc care a consermnat un avans de 20% în martie-aprilie 2022 versus februarie 2022, mai arată analiza BNR. Iar preţul cărnii de pasăre pe pieţele agricole în perioada august-octombrie 2022 a avut majorări lunare de peste 6% pe fondul instabilităţii de la graniţa de nord a ţării. Însă, frecvenţa scumpirilor şi ieftinirilor preţului cărnii a fost mai redusă decât în cazul uleiului. BNR menţionează că şocurile de ofertă din anul anterior au condus la creşterea frecvenţei ajustării preţurilor unor alimente procesate, însă doar temporar, inclusiv în condiţiile receptării cu un anumit decalaj a acţiunii politicii monetare.

BNR a analizat şi frecvenţa cu care a crescut preţul laptelui şi a produselor lactate. Astfel, în raportul citat se arată că preţul laptelui în perioada august-noiembrie 2022 a consemnat majorări de 4-6% lunar şi că în acest domeniu au fost presiuni asociate costurilor cu energia şi furaje, presiuni amplificate de contextul secetos. De altfel, graficele BNR arată că în ultimul an frecvenţa creşterii preţurilor a fost mai mare decât cea a scăderii preţurilor, frecvenţa creşterii preţurilor fiind pe o pantă ascendentă în ultimele 3 luni.

În raportul anual asupra inflaţiei al BNR se mai arată că în martie bunurile alimentare au avut cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei, urmată de bunurile nealimentare şi servicii. Analiza BNR care se referă la frecvenţa scăderii şi creşterii preţurilor este realizată cu ajutorul web scraping (utilizarea unui software pentru colectare de date din interiorul unui website. În cazul acesta este vorba de un magazin online).

Cum s-au văzut scumpirile şi ieftinirile produselor după războiul din Ucraina

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.