Cum poţi să ajungi de poveste în aeroport

Autor: Loredana Fratila-Cristescu Postat la 01 iunie 2018 78 afişări  

Multe aeroporturi din lume acordă o atenţie sporită şi impresiei artistice pe care o lasă călătorilor, expunând opere de artă atent alese ori invitând artişti să le picteze sau sculpteze ceva.

Cum poţi să ajungi de poveste în aeroport
Cum poţi să ajungi de poveste în aeroport

Un aeroport din New York vine însă cu o noutate: artişti care interacţionează cu călătorii care îl tranzitează, scrie New York Times. Astfel, până la finalul lunii iunie, cei care urmează să treacă prin terminalul A al aeroportului La Guardia pot ajunge personaje de poveste cu ajutorul a doi scriitori, Gideon Jacobs şi Lexie Smith.

Aceştia participă la un program al Consiliului pentru Arte din Queens, cartierul newyorkez în care se află aeroportul, şi al Autorităţii Portuare din New York şi New Jersey, care-l are în administrare, dedicat promovării artiştilor din zonă. Pentru a-şi pune în aplicare proiectul, intitulat Landing Page (Pagina de destinaţie), Jacobs şi Smith s-au instalat într-un fost punct de vânzare de presă, anunţând printr-un afiş ce serviciu oferă, neavând însă voie să abordeze ei călătorii.

Cei interesaţi să devină eroi de poveste trebuie să le furnizeze scriitorilor numărul zborului şi detaliile de contact, după care aceştia trec la treabă şi, când termină, trimit lucrarea sub forma unor mesaje pe telefon până la aterizarea avioanelor. Jacobs şi Smith scriu în medie cam şase povestiri pe zi, sperând să adune 50 până la finalul programului, pe care să le publice într-o carte. Cei care nu apucă să fie imortalizaţi într-o povestire vor avea ocazia să cunoască alţi artişti după încheierea Landing Page, cum ar fi Sandra Lopez-Monsalve, care va realiza o hartă electronică a zgomotelor şi sunetelor din aeroport, ori Sherwin Banfield, care va desena portrete ale călătorilor care trec pe lângă el, pe care le va folosi ulterior la realizarea unei picturi murale.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

ZF.ro
ŞOC TOTAL! Un lanţ URIAŞ de retail DISPARE din România! Anunţul fulger a fost făcut chiar de Black Friday ŞOC TOTAL! Un lanţ URIAŞ de retail DISPARE din România! Anunţul fulger a fost făcut chiar de Black Friday
BLACK FRIDAY 2018 la eMag: 10 produse din oferta de mâine, care vor fi reduse masiv
ONE.ro
Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă" Drama vedetei TVR Maria Linda. "Ajunsesem la 80 de kg, iar eu nu sunt o persoană înaltă. Devenisem aproape rotundă"
A fost în 80 de vacanţe de lux, fără să cheltuiască niciun ban!
Cum arată principesa Karina, care l-a înlocuit pe Nicolae la succesiunea tronului României
Descopera.ro
Locul în care a stat ASCUNSĂ cea mai mare COMOARĂ din Al Doilea Război Mondial. Zeci de ani au trecut pe lângă ea fără să aibă habar Locul în care a stat ASCUNSĂ cea mai mare COMOARĂ din Al Doilea Război Mondial. Zeci de ani au trecut pe lângă ea fără să aibă habar
ORAŞUL FANTOMĂ în care localnicii nu pătrund pe timpul nopţii. Ce PĂŢESC cei care rămân peste noapte acolo
KILOGRAMUL, aşa cum îl ştim, va fi RETRAS. „Este un moment ISTORIC, echivalentul unei mini-revoluţii”
Go4it.ro
NOKIA lansează cel mai IEFTIN telefon al său. Baterie de trei săptămâni şi preţ sub 100 de lei! NOKIA lansează cel mai IEFTIN telefon al său. Baterie de trei săptămâni şi preţ sub 100 de lei!
Ofertele de BLACK FRIDAY au început! Iată cele mai bune preţuri!
Declaraţie HALUCINANTĂ a unui ministru: „Nu am folosit niciodată un computer”
Csid.ro
Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii) Clătite cu chefir - reţetă fără chimicale (şi pentru copii)
Postul intermitent: slăbirea preferată de vedete GALERIE FOTO
Vopseaua de păr: substanţele toxice pe care le conţin unele produse

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.