Cum a reuşit un medic veterinar din România să îşi deschidă o afacere vânzând un produs altfel

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 05 iunie 2020 500 afişări

La bază, Corina Ujeniuc este medic veterinar şi inginer de mediu. A căpătat şi ceva experienţă în domeniul farmaceutic, după ce a lucrat pe segmentul de vânzări în acest sector, şi, uşor-uşor, de la vânzare a ajuns la producţie. A creat un brand – Nuca Organic – în urmă cu doi ani, iar de atunci jobul ei s-a mutat în laborator.

„Toată povestea a început în urmă cu şapte ani, când, însărcinată fiind, am fost depistată cu o aluniţă malignă, pe care am fost nevoită să o scot de urgenţă. Atunci, medicul mi-a recomandat să fiu foarte atentă ce produse cosmetice folosesc şi astfel am început căutarea de produse fără «prostii» în ele”, povesteşte Corina Ujeniuc.

A constatat însă că multe branduri aveau în componenţa produselor lor ingrediente sintetice cu potenţial cancerigen sau alergen. Aşa că a început să-şi facă singură cremele de care avea nevoie. În 2017, a trecut de la producţia în scop propriu la una artizanală, de cosmetice hand-made, dedicată şi altor persoane atrase de cremele ei. Nuca Organic presupune cosmetice de origine 100% naturală, fără nimic sintetic în compoziţie.

„Am apelat la o chimistă din Marea Britanie, specializată în formularea produselor cosmetice naturale, deoarece am considerat că este absolut necesar ca produsele să fie formulate de un specialist în domeniu. Sursele din care provin ingredientele am încercat să fie cât mai mult din România, astfel că mierea o luăm de la un producător român din judeţul Mureş, uleiul de cătină îl luăm din judeţul Buzău şi tot aşa.”

A investit la început 65.000 de euro, dintre care 25.000 de euro au fost surse proprii, iar 40.000 de euro au fost obţinuţi prin programul de finanţare Start-Up Nation. În cele din urmă, în decembrie 2018, afacerea a fost gata de lansare. „Cifra de afaceri pentru 2019 a fost de aproximativ 90.000 de lei, însă despre profit nu se poate vorbi, deoarece în continuare acoperim cheltuielile iniţiale. Avem doi angajaţi”, spune Corina Ujeniuc.

Cosmeticele Nuca Organic sunt produse într-un laborator din Bucureşti şi de acolo pleacă mai departe spre cumpărători – femei, într-o proporţie covârşitoare. „Vindem online, atât prin intermediul site-ului nostru, cât şi pe alte platforme, dar şi în magazine tip plafar, farmacii şi magazine specializate.” Preţurile pornesc de la 35 de lei, cât costă un balsam de buze cu acid hialuronic, şi urcă în funcţie de produs, astfel că o cremă hidratantă pentru corp costă 120 de lei, iar una anti-aging cu peptide şi ulei de cătină ajunge la 160 de lei.

Cum însă 70% din vânzări sunt generate de magazine fizice, ultimele două luni nu au fost prea bune pentru Nuca Organic, pentru că multe spaţii s-au închis şi oricum oamenii au stat mai mult în case. Ca mulţi alţi antreprenori însă, Corina Ujeniuc şi-a canalizat eforturile către online, un pas pe care oricum îl avea pus pe hârtie. „Aveam planuri mari pentru 2020, precum participarea la expoziţii internaţionale de produse cosmetice sau târguri tematice, însă din păcate nu am mai putut lua parte la astfel de evenimente.” Sunt însă şi veşti bune: va lansa două produse noi, va participa la un concurs internaţional de produse cosmetice şi îşi va duce brandul mai departe pe piaţa europeană, mai exact în ţările francofone.


Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.


FermierBun – platformă pentru producători agricoli locali (Bucureşti)

Fondator: Costin Simion

Investiţii iniţiale: 7.000-8.000 de euro

Cifră de afaceri estimată: 150.000-200.000 de euro

Prezenţă: online


Hbebe – brand de haine pentru copii (Iaşi)

Fondatoare: Flavia Hriţcu

Investiţie iniţială: 44.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 180.000 de lei (38.000 de euro)

Prezenţă: online şi la târguri


PrimeRenting – platformă online pentru închirieri de echipamente (Bucureşti)

Fondatori: Ana şi Dragoş Preda şi Răzvan Popa

Investiţie iniţială: 20.000 de euro

Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 1 mil. euro

Prezenţă: online


Greenarium – producţie de terarii cu plante (Sibiu)

Fondatori: Anton Balint, Paul Bondane şi Raluca Mitea

Investiţie iniţială: 3.000 de euro

Cifră de afaceri în 2019: 10.000 de euro

Prezenţă: online


Big Books for Little Hands – librărie cu cărţi pentru copii (Bucureşti)

Fondatoare: Mădălina Cociorbă

Investiţii: 150.000-200.000 de lei (peste 30.000 de euro)

Cifră de afaceri în 2019: 80.000 de lei (circa 17.000 de euro)

Prezenţă: online şi cu un spaţiu fizic în Bucureşti, în zona Moşilor


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.