Cum a reuşit să dea faliment cel mai BOGAT OM DIN ŢARĂ. Avea o avere estimată la aproape 5 miliarde de dolari şi peste 5.500 de angajaţi iar acum este plin de datorii

Autor: Andra Stroe Postat la 06 iunie 2019 105161 afişări

 Cum a reuşit să dea faliment cel mai BOGAT OM DIN ŢARĂ. Avea o avere estimată la aproape 5 miliarde de dolari şi peste 5.500 de angajaţi  iar acum este plin de datorii

Sean Quinn s-a născut în familia unor fermieri, şi în adolescenţă mergea să vândă produse printre localnici. Aşa i-a venit ideea de a pune bazele companiei Quinn Cement, care s-a extins apoi în diverse domenii, de la producţia de consumabile pentru hoteluri, la asigurări şi material plastice.

La sfârşitul lui 2008, avea peste 5.500 de angajaţi şi o avere estimată între 3,75-4,75 de miliarde de dolari fiind cel mai bogat om din Irlanda. Din păcate, Quinn nu a ştiut să gestioneze succesul atât de bine. Cum a reuşit însă acesta să dea faliment? 

În timp ce alţi miliardari ajung faliţi aruncând bani în stânga şi-n dreapta pe alcool şi droguri, în cazul lui Quinn o bancă se face vinovată de prăbuşirea financiară a acestuia. El a făcut investiţii riscante în acţiuni în cadrul băncii Anglo. Bazându-se pe averea acestuia, Anglo a continuat să îi ofere lunar împrumuturi enorme, cu care el şi-a putut plăti creditorii.

În 2008, Quinn a luat un împrumut de peste 350 de milioane de euro, împrumuturile sale la Anglo ajungând la circa 2,34 de miliarde de dolari. Quinn a sperat că preţurile acţiunilor bancare, pe baza bulei de credit, vor continua să crească. Dacă ar fi crescut, ar fi chiar mai bogat decât până atunci.

Totuşi, lucrurile nu au stat aşa cum şi-ar fi dorit investitorul, aşa că, după că, după câteva luni de litigii juridice în diferite instanţe din mai multe ţări, a fost nevoit să declare falimentul, nemaiputând să îşi plătească datoriile.

Reprezentanţii Anglo, denumită în prezent Irish Bank Resolution Corporation sau IBRC spun că intenţionează să continue să-l urmărească pentru a-şi recupera banii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
avere,
bani,
bogati,
jay-z,
faliment,
miliarde

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.