Cuc: "Probabil săptămâna viitoare vom deschide tronsonul 3, Lugoj-Deva"

Autor: Laura Albu Postat la 13 octombrie 2019 192 afişări

Cuc: "Probabil săptămâna viitoare vom deschide tronsonul 3, Lugoj-Deva"

Ministrul demis al transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat duminică, într-o conferinţă de presă, că este posibil ca în cursul săptămânii viitoare să deschidă Lotul 3 de autostradă Lugoj Deva, deşi sunt şi vor fi în continuare probleme în cazul acetuia.

"Probabil săptămâna viitoare, am discutat cu domnul Scarlat, vom deschide şi tronsonul 3, Lugoj-Deva Lotul 3. Acolo era o problemă la cine a condiţionat expertiza ca să putem da drumul la trafic la tablierele unui podeţ unde practic va fi o intervenţie de 2-3 zile, cred că e o problemă cum a fost aşezat acel pod şi riscă să fie anumite probleme la structură. Trebuie intervenit şi vom deschide şi acel lot, cu probleme, de altfel. Am să spun acest lucru până în ultima zi că pe acel lot vor fi probleme în exploatare", a declarat ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc.

CNAIR a executat la jumătatea lunii septembrie garanţia constructorului lotului 3 al autostrăzii, înainte de pronunţarea deciziei tribunalului prin care se suspenda executarea.

La finele lunii august ministrul Cuc a decis rezilierea contractului cu constructorul spaniol, după identificarea a 60 de neconformităţi, printre care cedări de terasament sau fisuri longitudinale şi transversale. Compania de Autostrăzi a emis o factură de penalităţi pentru neremedierea unor conformităţi în timpii în care trebuiau să remedieze şi pentru întârzierile din contract, în valoare de 73 de milioane de lei, iar valoarea garanţiei de bună execuţie a contractului este de 58 de milioane de lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LUGOJ DEVA,
LOT 3,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.