Cu buzunarele goale, pensionarii greci se mută într-una din cele mai sărace ţări ale Europei

Postat la 18 noiembrie 2018 586 afişări

Este şi cazul lui George, care după ce i-a murit soţia cu cinci ani în urmă şi-a închiriat apartamentul din Thessaloniki, al doilea oraş ca mărime al ţării, şi-a făcut bagajele şi s-a mutat în Sofia, capitala Bulgariei, unde, spune acesta, pensia de 800 de euro îi permite să „trăiască ca un rege“.

Cu buzunarele goale, pensionarii greci se mută într-una din cele mai sărace ţări ale Europei
Cu buzunarele goale, pensionarii greci se mută într-una din cele mai...

„Bineînţeles că există dificultăţi de adaptare şi legate de prieteni“, spune George, care a refuzat să-şi dea numele întreg de teamă să nu fie urmărit de Fiscul grecesc. „Dar, cu banii pe care-i am, mă pot întoarce în Grecia des şi am şi ocazia de a călători.“

Grecia, care se numără printre destinaţiile pensionarilor din alte ţări europene, îşi vede propriii cetăţeni plecând să-şi trăiască anii bătrâneţii în Bulgaria după ce şi-au văzut pensiile reduse de cel puţin 20 de ori în timpul crizei datoriilor.

Este posibil ca aceştia să se bucure că au luat o astfel de decizie în condiţiile în care pensionarii se regăsesc din nou în centrul unui nou potenţial conflict cu creditorii. 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mutare,
grecia,
pensionari,
saracie,
bulgaria,
apartament
Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România

Cu o experienţă de peste 15 ani în industria bancară, Bogdan Neacşu, în prezent preşedinte - director general al CEC Bank, a povestit în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN cu ce provocări vine meseria de bancher, ce a învăţat din fiecare experienţă avută în cadrul altor instituţii bancare şi cum şi-a propus să îmbine modelul de banking tradiţional al celei mai vechi bănci din România cu transformările venite prin prisma digitalizării.

vezi continuarea
CUM VEDEȚI ZIARUL FINANCIAR PESTE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

ZF.ro
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore. S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet
ProMotor.ro
Noua SKODA OCTAVIA are un preț imbatabil în România Noua SKODA OCTAVIA are un preț imbatabil în România
Este atât de UȘOR să aduci o mașină din Germania! Procedura care a convins mulți ROMÂNI
Primele imagini cu viitorul Logan arată o mașină RADICAL schimbată. Românii sunt mândri de cum a ieșit
Descopera.ro
Dragostea cu NĂBĂDĂI dintre Brâncuşi şi Maria Tănase. Cum l-a făcut de RÂS Maria pe Constantin chiar de faţă cu Roosevelt - VIDEO Dragostea cu NĂBĂDĂI dintre Brâncuşi şi Maria Tănase. Cum l-a făcut de RÂS Maria pe Constantin chiar de faţă cu Roosevelt - VIDEO
Noul Xiaomi Mi 10 Pro este mai bun decât Iphone 11 Pro la aproape toate capitolele
Documentul PERVERS prin care Churchill şi Stalin şi-au împărţit Europa, iar ROMÂNIA a căzut pe mâna ruşilor a ieşit la iveală după 75 de ani. Ce scrie în el este pe puţin ŞOCANT
Go4it.ro
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în care Nike a investit multă tehnologie
Agenţii Hamas au „spart” telefoanele soldaţilor israelieni folosind conturi false de fete pe Facebook şi Instagram
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.