Criza paturilor ATI COVID: doar cinci paturi mai sunt libere în România

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 29 septembrie 2021 28 afişări

Criza paturilor ATI COVID: doar cinci paturi mai sunt libere în România

Autorităţile anunţă, miercuri, că în spitalele din România sunt doar cinci paturi libere în secţiile ATI COVID.  Trei paturi libere sunt la Bucureşti, unul în Galaţi şi unul în Vrancea.

Potrivit DSU, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1374 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1320 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.

În Bucureşti sunt avizate de DSP 282 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

La nivel naţional sunt libere cinci paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, iar în Bucureşti sunt trei paturi libere la acest moment, precizează reprezentanţii DSU.

În paralel, se lucrează pentru asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

Paturile neocupate sunt la spitale din Bucureşti - 3, Galaţi - 1 şi Vrancea - 1.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
paturi,
ati,
covid 19,
romania,
bucuresti,
pacienti

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.