Criză de sănătate publică? România prinde din urmă SUA într-un clasament sumbru. 1 din 3 români suferă de o boală cu efecte dramatice pe termen lung VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 17 mai 2025 15 afişări

Criză de sănătate publică? România prinde din urmă SUA într-un clasament sumbru. 1 din 3 români suferă de o boală cu efecte dramatice pe termen lung VIDEO

România se află într-o situaţie alarmantă: are cea mai mare rată a obezităţii din Uniunea Europeană, ajungând la 38%, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Este un procent aproape similar cu cel al Statelor Unite, considerate simbolul stilului de viaţă nesănătos, unde rata obezităţii atinge ajunge la 40–42%. În contrast, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Franţa are o rată a obezităţii de 9,7%, Germania 20,4% iar Spania 15,7%.

„Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România a ajuns la 38% rata obezităţii, cea mai mare rată a obezităţii din UE. SUA au 40-42%, o ţară despre care toţi cred că e nesănătoasă, iar noi suntem la 38%. Franţa e la 10%” a declarat Emanuel Toma, fondatorul companiei Atlas Sport, specializată în construcţii sportive, la ZF Live.

Emanuel Toma atrage atenţia că obezitatea afectează pe toată lumea, de la adulţi la copii, iar pe termen lung poate duce la afecţiuni medicale foarte serioase. Potrivit acestuia, românii ar trebui să facă mai multă mişcare, dar totodată să fie atenţi la alimentaţie pentru a evita problemele de sănătate pe termen lung.

„Problema afectează atât adulţii cât şi pe cei mici. Obezitatea înseamnă risc de boli cardiovasculare, risc crescut de diabet, etc.

Foarte multe boli sunt influenţate de obezitate, e vorba de sănătate până la urmă. Sunt două lucruri care contribuie: sedentarismul şi alimentaţia” a mai spus Emanuel Toma la ZF Live.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.