Credit acordat de stat plătit tot de stat: Blue Air nu a plătit nicio rată la împrumutul Eximbank

Autor: Miruna Diaconu Postat la 22 septembrie 2022 206 afişări

Blue Air nu a plătit nicio rată la creditul în valoare de 300 mil. lei acordat de Eximbank cu garanţia statului, statul şi-a asumat plata ratelor din noiembrie 2021 şi până în prezent.

Credit acordat de stat plătit tot de stat: Blue Air nu a plătit nicio rată la împrumutul Eximbank

Blue Air nu a plătit nicio rată la creditul în valoare de 300 mil. lei acordat de Eximbank cu garanţia statului, statul şi-a asumat plata ratelor din noiembrie 2021 şi până în prezent. „Au fost achitate 10 rate în perioada noiembrie 2021 – august 2022, în valoare de 50.129.166 lei“, spun pentru ZF reprezentanţii Blue Air, care arată că ratele nu au fost achitate de companie.

Blue Air a avut o perioadă de graţie de 12 luni din momentul în care a primit creditul şi până la efectuarea primei plăţi. Reprezentanţii Blue Air susţin că încă din luna august 2021 au atenţionat Ministerul Finanţelor şi Ministerul Transporturilor despre situaţia financiară pre­cară în care se afla compania. La acea dată, ministrul transpor­tu­rilor era Cătălin Drulă, iar ministru al finanţelor a fost Dan Vîlceanu.

Compania a trimis un memoriu către Ministerul Transporturilor şi Ministerul de Finanţe în data de 18 august 2021 în care dorea să organizeze o ofertă publică de acţiuni în valoare de 110 mil. euro la bursa de valori din Londra şi cerea statului să execute garanţiile acordate, statul preluând 75% din acţionariatul companiei, lucru care nu s-a înâmplat nici până în prezent, când compania a intrat în incapacitate de plată.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.