Contul de Facebook al filozofului Mihai Şora a fost blocat după mai multe raportări: În alte vremuri, sub alte stăpâniri, exista turnătoria, menită să ţină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături rebele

Postat la 28 noiembrie 2017 165 afişări  

Pe Facebook,Mihai ŞORA a scris: „Dragi prieteni, am fost „raportat“ (se pare că acesta este verbul corespunzător). În alte vremuri, sub alte stăpâniri, exista turnătoria: foarte lucrativă pentru unii şi, în orice caz, menită să ţină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături rebele, turnătoria devenise, la un moment dat, în anii ceauşismului târziu, un reflex condiţionat pentru mulţi oameni, – de la vecinul din bloc, şeful de birou ori colegul de serviciu, la amicul ocazional, prietenul „de nădejde“ sau – în chip dramatic (căci spulbera toate resorturile familiale) – la fiul care îşi turna tatăl, tatăl care îşi nenorocea copilul.

Contul de Facebook al filozofului Mihai Şora a fost blocat după mai multe raportări: În alte vremuri, sub alte stăpâniri, exista turnătoria, menită să ţină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături rebele
Contul de Facebook al filozofului Mihai Şora a fost blocat după mai...

Ani de zile, am fost urmărit, măturat, turnat, am avut telefonul ascultat, corespondenţa citită şi tradusă… (– da, Securitatea avea angajaţi care traduceau toate scrisorile în limba română, dacă se întâmpla să scrii în franceză, în germană, în engleză sau în alte limbi).

Dosarele deschise pe numele meu şi aflate în arhiva CNSAS sunt multe, copleşitoare.
Aşa am aflat, de pildă, că turnătoriile (al căror obiect sunt) încep din 1947, pe când, cercetător în Franţa, îl studiam pe Pascal.

Aşa am aflat, de pildă, că niciodată Anei Pauker şi acoliţilor săi nu le-ar fi trecut prin minte să mă sechestreze în România, în anul 1948, când am revenit din Franţa într-o excursie, după zece ani de absenţă, să-mi văd părinţii, dacă nu ar fi existat o scrisoare-turnătoare semnată „un grup de români patrioţi“, expediată chiar de la Paris.

Aşa am aflat (negru pe alb) despre „Angajamentul“ fiului meu, recrutat de Securitate pe când era minor: avea 14 ani. Şi tot aşa am aflat (şi retrăit) răul pe care Securitatea poate să-l facă unui copil, iar copilul poate să-l facă părinţilor săi.

Prin urmare, dragii mei, am trecut prin multe, am văzut multe.
Trebuia, de bună seamă, să trăiesc, să văd, să înţeleg şi noile tehnologii, începând cu feisbucul.
Ieri am trimis o copie după buletinul meu undeva, în eter, şi iată că s-au redeschis porţile, iar contul meu a fost deblocat.

Este marţi, 28 noiembrie 2017: cer negru deasupra României”.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Am mai scris despre:
blocare,
controlul,
facebook,
par,
rebeli,
sora

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
(P) Cum mai stai cu matematica? (P) Cum mai stai cu matematica?
Cum să le dai aşa ceva? O problemă de clasa a 3a i-a băgat în ceaţă pe 90% dintre adulţii care citesc întrebarea. Tu ce înţelegi din asta
ONE.ro
Maurice Munteanu, reacţie dură la adresa referendumului. ”Când aţi văzut ultima dată doi bărbaţi sărutându-se pe stradă?” Maurice Munteanu, reacţie dură la adresa referendumului. ”Când aţi văzut ultima dată doi bărbaţi sărutându-se pe stradă?”
Iulia Albu, despre rochia purtată de Diana Dumitrescu în ziua nunţii. ”Îi place ceapa cu slănină”
Dezvăluire şocantă pentru Al Bano şi Romina Power! Ce s-a întâmplat cu fiica lor, dispărută în urmă cu 22 de ani
Descopera.ro
SECRETUL ascuns până acum din Transfăgărăşan, ''drumul dintre nori'', unul dintre cele mai frumoase din România - FOTO SECRETUL ascuns până acum din Transfăgărăşan, ''drumul dintre nori'', unul dintre cele mai frumoase din România - FOTO
Excavarea ruinelor unui templu egiptean a scos la iveală o DESCOPERIRE FASCINANTĂ! A stat ascunsă peste 2.000 de ani
Povestea INCREDIBILĂ a adevăratului ''Tarzan'', fiul unei prinţese din Rusia, care s-a retras în sălbăticie în urmă cu 60 de ani
Go4it.ro
Telefonul HUAWEI de top care promite să DISTRUGĂ noile iPhone XS în performanţă şi vânzări Telefonul HUAWEI de top care promite să DISTRUGĂ noile iPhone XS în performanţă şi vânzări
MÂINE se lansează cel mai PUTERNIC telefon din lume. Cu aşa preţ, era de aşteptat să nu dezamăgească
S-a întâmplat DIN NOU. Un Galaxy NOTE9 a explodat!
Csid.ro
Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO
Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.