Controale la GRĂTARELE din Bucureşti. Două amenzi de câte 1.000 de lei. Unde continuă acţiunile Gărzii de Mediu

Postat la 02 mai 2013 17 afişări

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) care au făcut miercuri controale privind organizarea picnicurilor de 1 Mai, în Bucureşti şi Ilfov, au aplicat doar două amenzi de câte 1.000 de lei, dând mai mult avertismente şi informând cetăţenii privind Legea picnicului.

Controale la GRĂTARELE din Bucureşti. Două amenzi de câte 1.000 de lei. Unde continuă acţiunile Gărzii de Mediu

 Controalele, care vor continua până pe 6 mai, vizează respectarea Legii picnicului nr. 54/ 2012, care interzice organizarea activităţilor de picnic în alte zone decât cele special amenajate sau indicate.

În Capitală, o echipă de comisari ai GNM a fost în control în nouă zone: Râul Colentina, parcurile Plumbuita, Cosmos, Tineretului, Drumul Taberei, Crângaşi, IOR, Sebastian şi Lacul Văcăreşti, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, comisarul Aurelian Pârvu, care a făcut parte din această echipă.

Dintre zonele controlate, doar în parcurile Tineretului şi Crângaşi sunt zone de picnic, care erau ocupate în proporţie de 20-30 la sută. În afara acestor zone, în celelalte parcuri nu au fost găsiţi oameni ieşiţi la picnic, a precizat Pârvu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/controale-la-gratarele-din-bucuresti-doua-amenzi-de-cate-1-000-de-lei-unde-continua-actiunile-garzii-de-mediu-10832561
10832561
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.