Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a identificat obligaţii fiscale suplimentare de 78,28 milioane lei în urma controalelor desfăşurate în ianuarie şi februarie 2026 la operatori din domeniul transportului alternativ de persoane prin platforme digitale.
Potrivit instituţiei, 135 de societăţi verificate nu şi-au respectat obligaţiile fiscale. Inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală de 3,29 milioane lei, în principal pentru nedotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, au dispus confiscarea a 55,3 milioane lei încasaţi în numerar fără documente justificative şi au suspendat activitatea a 4.910 autoturisme utilizate în transport alternativ.
Pentru recuperarea prejudiciilor, Antifrauda a instituit măsuri asigurătorii în sumă de 107,84 milioane lei asupra activelor, conturilor bancare şi sumelor deţinute de platformele de ride-sharing.
Totodată, DGAF a finalizat investigaţiile în 11 cazuri cu suspiciuni de evaziune fiscală şi a sesizat organele de urmărire penală pentru un prejudiciu estimat la 126,41 milioane lei.
ANAF anunţă că va continua controalele în domeniul transportului alternativ, vizând operatorii cu risc fiscal ridicat şi utilizând datele furnizate de platformele digitale, în baza noilor instrumente legislative introduse în 2025.