Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie la sesizarea Transelectrica

Postat la 04 ianuarie 2018 142 afişări

Consiliul Concurenţei a anunţat, joi, că a declanşat o investigaţie privind o posibilă trucare a unor licitaţii organizate de Transelectrica pentru lucrări de mentenanţă/modernizare/retehnologizare a reţelei electrice. Investigaţia a demarat pe baza unor informaţii furnizate de Transelectrica.

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie la sesizarea Transelectrica

„Transelectrica SA a sesizat un posibil comportament anticoncurenţial al companiilor ELM Electromontaj Cluj SA, Energobit SA, Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport Smart SA şi Energotech SA, în cadrul a două licitaţii având ca obiect retehnologizare a staţiei 400/110/20kV Domneşti şi modernizarea staţiei electrice 220/110kV Râureni”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.

„Practic, în cadrul celor două licitaţii organizate de Transelectrica, ofertantul ce se clasase pe primul loc în urma derulării etapei de licitaţie electronică a fost descalificat pentru că nu a răspuns sau a răspuns incomplet la solicitarea autorităţii contractante, iar contractul a fost atribuit ofertantului clasat pe locul al doilea, la un preţ mai mare”, se menţionează în comunicat.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.