Confesiunile unei angajate Amazon. "Am fost concediată pentru că eram însărcinată şi mergeam de prea multe ori la toaletă"

Postat la 13 mai 2019 1572 afişări

După o serie de dezvăluiri asupra condiţiilor inumane în care lucrează o parte din angajaţii gigantului Amazon, care erau nevoiţi, de pildă, să îşi facă nevoile în sticle de plastic, potrivit declaraţiilor unui jurnalist sub acoperire, împotriva companiei au fost deschise cel puţin şapte procese noi, în vederea încetării abuzului asupra angajatelor gravide, săvârşite în ultimii patru ani, raportează CNET.

Confesiunile unei angajate Amazon. "Am fost concediată pentru că eram însărcinată şi mergeam de prea multe ori la toaletă"

Rosales, una dintre femeile care au fost concediate, a declarat că problema majoră din pricina căreia şi-a pierdut locul de muncă a fost nevoia sa de a face mai multe pauze – însărcinată fiind - pentru a merge la baie. „Când am mers la toaletă, managerul m-a aşteptat chiar la ieşire, pentru a vorbi cu mine despre asta.” Femeia a declarat că managerul său i-a spus că ar fi "împotriva regulamentului" ca ea să meargă la toaletă mai des, deoarece o face în afara timpului alocat pentru astfel de necesităţi. „După acea discuţie am aşteptat până la sfârşitul programului să merg din nou la toaletă, de teama de a nu fi concediată.” Cu toate acestea, ea a fost data afară de la locul de muncă, aducându-i-se ca argument faptul că lua pause prea des.

„Este total neadevărat faptul că Amazon ar da afară o angajată pentru faptul că este însărcinată. Suntem un angajator care oferă oportunităţi egale", a declarat purtatorul de cuvant al Amazon într-o declaraţie acordată CNET. „Lucrăm împreună cu angajaţii noştri pentru a le satisface nevoile medicale, inclusiv pe cele legate de sarcină. De asemenea, susţinem noii părinţi prin oferirea unor beneficii pentru concediul parental”, a adăugat reprezentantul companiei.

Monitorizarea strictă a pauzelor de mers la toaletă luate de muncitori reprezintă o problemă recurentă pentru Amazon. Un jurnalist sub acoperire a susţinut că muncitorii din depozitul său „îşi fac nevoile în sticle", temându-se că mersul la toaletă le-ar putea afecta îndeplinirea targetului de productivitate. Foşti şi actuali şoferi ai firmelor de curierat afiliate companiei Amazon au declarat pentru Business Insider că au găsit sticle de urină lăsate de ceilalţi şoferi.

Pauzele de baie nu au reprezentat singura problemă prezentată în diferite procese intentate companiei. O angajată s-a îmbolnăvit de gripă în timpul  sarcinii, iar la spital un doctor a declarat că există dificultăţi în detectarea bătăilor inimii bebeluşului, aşa că i-a recomandat să îşi ia trei zile libere. În cadrul procesului s-a susţinut că, drept răspuns, un manager de la departamentul de resurse umane a spus că Amazon „nu acceptă notele medicului", iar angajata în cauză a fost concediat patru zile mai târziu.

Amazon nu a fost disponibil pentru comentarii când a fost contactat de Business Insider.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
procese,
depozit,
amazon

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.