CONFERINŢA MEDIAFAX - Teodorovici: Guvernul vrea să reducă numărul organismelor intermediare şi a programelor operaţionale

Postat la 26 martie 2013 13 afişări

Guvernul vrea să reducă numărul organismelor intermediare şi a programelor operaţionale, pentru simplificarea procedurilor de accesare şi implementare a fondurilor europene în exerciţiul 2014-2020, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, la conferinţa Mediafax talks about SMEs.

CONFERINŢA MEDIAFAX - Teodorovici: Guvernul vrea să reducă numărul organismelor intermediare şi a programelor operaţionale

 "Vom discuta în şedinţa de Guvern de mâine (miercuri, n.r.) câte organisme intermediare şi câte programe operaţionale vom avea pentru exerciţiul 2014-2020. Acum avem câte şapte din fiecare, dar vrem să reducem numărul acestora”, a spus Teodorovici.

Oficialul a precizat că ministerul pe care îl conduce are în vedere descentralizarea procesului de accesare a fondurilor europene, astfel că la nivel central vor fi menţinute doar proiectele mari, derulate de companii mari, în timp ce cele mai mici vor fi transferate la Agenţiile Regionale de Dezvoltare.

"Vrem să mergem pe descentralizare spre regiuni, dar şi pe simplificare. Vrem să implicăm mai mult sistemul bancar şi mediul privat în implementarea proiectelor cu fonduri UE. Cred în sistemul bancar mai mult, pentru că cineva mai exigent stă cu ochii pe sistemul bancar", a adăugat Teodorovici.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/conferinta-mediafax-teodorovici-guvernul-vrea-sa-reduca-numarul-organismelor-intermediare-si-a-programelor-operationale-10692143
10692143
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Dezvoltatorii vor lua în vizor hotelurile vechi pentru a le demola şi pentru a dezvolta hoteluri şi blocuri noi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, editor-prezentator ŞTIU

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.