Compania de curierat Sameday se extinde în Ungaria: Serviciile sunt deja disponibile în Budapesta, însă în următoarele două luni Sameday se va extinde la nivel naţional

Autor: Miruna Diaconu Postat la 24 mai 2021 88 afişări

Compania de curierat Sameday se extinde în Ungaria: Serviciile sunt deja disponibile în Budapesta, însă în următoarele două luni Sameday se va extinde la nivel naţional

​Compania de curierat Sameday se extinde în Ungaria, astfel, că furnizorul de servicii de curierat oferă deja opţiuni de livrare şi Budapesta şi zona metropolitană, însă, în următoarele două luni îşi vor extinde acoperirea la nivel naţional.

„2020 a fost pentru noi anul în care ne-am testat capabilităţile de sclare a modelului nostru operaţional, dar şi a tehnologiei dezvoltate de-a lungul timpului. Chiar dacă am ajuns la o dimensiune mare a organizaţiei, ne păstrăm o cultură antreprenorială, bazată pe cultivarea iniţiativei şi încrederii. Extinderea serviciilor Sameday în Ungaria este un pas natural în evoluţia companiei noastre şi, cu suportul solid al tehnologiei, ne propunem , ca şi în România, să dezvoltăm o infrastructură scalabilă de servicii de curierat cu livrare predictibilă, eficientă operaţional şi cu focus pe satisfacţia clientului”, a declarant Lucian Baltaru, CEO şi fondator Sameday.

Clienţii din Ungaria vor avea la dispoziţie servicii precum livrări door-to-door, cât şi serviciul easybox, ce beneficiază de o reţea funcţională de peste 200 de locaţii. Numărul acesta urmează ritmul de creştere din România, cu planul de a atinge 1.000 de unităţi până în prima parte a anului 2022, Sameday operează deja cea mai extinsă reţea de lockere din Ungaria.

Primul serviciu pe care Sameday l-a testat în piaţa ungară a fost cel de locjere easybox, urmat de livrările door-to-door.

„Suntem prima companie românească de curierat care se extinde cu operaţiuni proprii peste graniţele ţării. Piaţa serviciilor de curierat din Ungaria este una destul de tradiţională, dar, în acelaşi timp, extrem de competitivă. Studiind-o cu atenţie, am identificat oportunităţi pe care modelul nostru de business, bazat pe tehnologie, le poate valorifica”, spune Lucian Baltaru.

Compania de curierat a fost înfiinţată în 2007 şi se numără printre cei mai mari jucători din piata românească de curierat, având o echipă de peste 3.500 de angajaţi şi parteneri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ungaria,
extindere,
curierat,
servicii,
companie,
national

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.