Comisiile amână dezbaterea bugetului MAE. Borbely: Aşa au solicitat colegii

Postat la 22 noiembrie 2013 90 afişări

Dezbaterea avizului la bugetul propus pentru MAE în anul 2014, programată pentru vineri dimineaţă, a fost amânată pentru duminică după-amiază, în condiţiile în care preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei, Laszlo Borbely, aflat la Târgu Mureş, spune că a fost o solicitare a colegilor.

Comisiile amână dezbaterea bugetului MAE. Borbely: Aşa au solicitat colegii

 Comisiile de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor aveau programată vineri, la ora 10.00, o şedinţă comună pentru a dezbate proiectul bugetului Ministerului Afacerilor Externe pe 2014.

Ziariştii sosiţi la ora 10.00 la sala de şedinţă au constatat că aici nu se află nimeni. Iniţial, membri ai celor două comisii pe care jurnaliştii au încercat să îi contacteze nu au răspuns la telefon. În cele din urmă, vicepreşedintele Comisiei de politică externă Natalia Intotero (PSD) a transmis prin SMS că, urmare a deciziei preşedinţilor celor două comisii, reuniunea a fost amânată pentru duminică, la ora 17.00.

Contactat de MEDIAFAX, preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, Laszlo Borbely, aflat la Târgu Mureş, a declarat că votul final pentru bugetul MAE, care ar fi trebuit să aibă loc vineri, a fost amânat pentru duminică, la ora 17.00, la cererea colegilor din comisiile celor două camere.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/comisiile-amana-dezbaterea-bugetului-mae-borbely-asa-au-solicitat-colegii-11715099
11715099
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.