Comisia Europeană pregăteşte reglementări dure pentru marile companii de audit şi consultanţă

Postat la 27 septembrie 2011 16 afişări

Comisia Europeană pregăteşte reglementări care vor forţa marile companii de audit, aşa-numitul grup "Big Four", să renunţe la operaţiunile de consultanţă şi să facă loc pe piaţă concurenţilor mai mici, potrivit unor documente citate de Financial Times.

Un proiect legislativ obţinut de Financial Times arată că executivul Uniunii Europene vrea o "transformare" în sectorul auditării contabile în urma crizei financiare pentru a restaura încrederea în raportarea financiară.

Proiectul este susţinut de comisarul european pentru piaţa internă, Michel Barnier, a cărui echipă a ajuns la concluzia că industria auditării este un oligopol şi trebuie reglementată mai dur.

Potrivit proeictului, care va fi prezentat în noiembrie, companiile cu active mai mari de un miliard de euro vor fi obligate să angajeze două firme de audit pentru rapoartele financiare, dintre care cel puţin una din afara grupului celor mai mari patru jucători de pe această piaţă, respectiv Deloitte, PricewaterhouseCoopers, Ernst & Young şi KPMG.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/comisia-europeana-pregateste-reglementari-dure-pentru-marile-companii-de-audit-si-consultanta-8806315
8806315
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.