Comisia Europeană analizează informaţiile transmise de autorităţile române privind contractele Hidroelectrica

Postat la 05 aprilie 2012 10 afişări

Comisia Europeană analizează informaţiile transmise de autorităţile române cu privire la contractele pe termen lung încheiate între Hidroelectrica şi distribuitorii, furnizorii şi cumparătorii de energie electrică, menţionează surse CE.

"Comisia va trata într-o manieră coerentă toate cazurile, care sunt asemănătoare şi presupun chestiuni similare", precizează sursele de la Comisia Europeană. Comisia Europeană (CE) analizează un posibil ajutor de stat acordat "băieţilor deştepţi" din energie, prin contracte cu Hidroelectrica, iar Consiliul Concurenţei a deschis o investigaţie privind legalitatea acestor acorduri. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat miercuri, la Mediafax Talks About Competition, că în prezent instituţia pe care o conduce colaborează cu CE, care analizează posibilitatea unui ajutor de stat în cazul contractelor încheiate între Hidroelectrica şi traderii de energie în afara pieţei. "Dacă va fi considerat ajutor de stat, Comisia Europeană te obligă să închei practica respectivă, iar banii luaţi de la companii vor fi returnaţi statului. CE încă analizează dacă va deschide investigaţia", a spus Chiriţoiu.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ancheta,
hidroelectrica,
contracte,
energie
/actualitate/comisia-europeana-analizeaza-informatiile-transmise-de-autoritatile-romane-privind-contractele-hidroelectrica-9479717
9479717
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.